Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Maidanezii adoptaţi de ONG-uri nu mai costă

Publicat in Adevarul, joi 26 septembrie 2013 ·

Taxa de 150 de lei pe care ONG-urile care adoptau peste 100 de câini fără stăpân trebuiau să îi plătească către Primăria Capitalei a fost anulată, joi, printr-un amendament votat de majoritatea consilierilor în timpul şedinţei Consiliului General.

Consilierii generali au votat eliminarea taxei pe care trebuiau să o plătească, pentru fiecare animal, organizaţiile care voiau să adopte mai mult de 100 de câini fără stăpân.

Totodată, după ce noua legea privind eutanasierea maidanezilor va fi publicată în Monitorul Oficial, Răzvan Băncescu, coordonatorul de proiect al Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor, a declarat că vor fi luate primele măsuri.

În ceea ce priveşte persoanele fizice care vor să adopte câini comunitari, pentru adopţia a mai mult de un câine, oamenenii trebuie să scoată din buzunar 150 de lei.

În ceea ce priveşte eutanasierea câinilor fără stăpân, edilul-şef a punctat că intenţia este de a insista pe adopţii şi că se încearcă creşterea spaţiilor la circa 4.000-5.000 de câini.

„Nu am eutanasiat niciun câine până acum“

Primarul Oprescu a spus că până în acest moment nu a fost eutansiat niciun câine şi că se insistă foarte mult pe adopţia celor fără stăpân.

„În momentul ăsta ne concentrăm în a-i strânge de pe străzi şi în a încuraja adopţiile. 12 maşini cu echipaje, împreună cu Poliţia Locală, sprijiniţi de maşinile de transport destinate celor care adoptă mai mulţi de 100 de câini activează pe străzi“, a explicat primarul Oprescu. Întrebat dacă totuşi vor începe eutanasierile, primarul a spus că dacă rata de adopţii va fi mică, atunci „vom aplica legea“.

Pe aceeaşi temă:

ASPA anunţă eutanasierea, ONG-urile ameninţă cu plângeri penale

Traian Băsescu a promulgat Legea câinilor fără stăpân: Maidanezii pot fi eutanasiaţi după 14 zile

Vier Pfoten răspunde CCR: „Nu există cuvin

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Statele UE au convenit ca veniturile din activele ruseşti îngheţate să fie folosite pentru susţinerea militară a Ucrainei. Reacția Rusiei

Adevarul acum 56 minute
Ambasadorii statelor UE au ajuns miercuri la un acord de principiu pentru ca veniturile rezultate din activele ruseşti îngheţate în urma sancţiunilor impuse Rusiei după invazia din Ucraina să fie folosit pentru finanţarea ajutorului militar oferit a

Directorul Institutului Balș, unde este internat Florin Piersic: Nu se discută acum despre o infecţie care să îi pună viaţa în pericol

HotNews acum 4 ore
​Adrian Marinescu, ​directorul medical al Institutului „Matei Balş”, spital în care este internat Florin Piersic, a declarat, miercuri, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună actorului viaţa în pericol. Amintim că Florin

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

Ziua Constanta acum 3 ore
Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 9-13 mai 2024 Joi, 9 mai, - va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie de hram la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” şi „Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipi

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 34 minute
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Atenţionare MAE: Suedia reintroduce controlul la frontiera internă până în noiembrie

HotNews acum 41 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis miercuri o atenționare de călătorie prin care îi informează pe cetățenii români care tranzitează sau intenționează să se deplaseze în Suedia că autoritățile din această țară au luat decizia de a reintroduce

Comisia Europeană a publicat o analiză potrivit căreia deficitul de competenţe şi ponderea semnificativă a muncii la negru sunt factorii care explică şomajul de lungă durată în România

News.ro acum o ora
Comisia Europeană a publicat o analiză de ţară detaliată în domeniul ocupării forţei de muncă, al competenţelor şi al incluziunii sociale pentru România, Bulgaria, Estonia, Spania, Italia, Lituania şi Ungaria, prezentând în detaliu rezultatele cadru

Salvini îi sugerează lui Macron să se „trateze”, după ce preşedintele francez a reluat ideea trimiterii de trupe în Ucraina / ”Să plece în Ucraina, mâine”

G4Media acum 54 minute
Roma, 8 mai /Agerpres/- Vicepremierul italian Matteo Salvini a declarat miercuri că preşedintele francez Emmanuel Macron este un politician „periculos” care ar trebui „să se trateze”, după ce liderul de la Elysee a vorbit din nou despre posibilitate

Lucian Bode: Trebuie să spunem cu curaj unele lucruri, să nu ne ferim doar să-i menajăm pe unii. Faptul că avem o alianţă pentru europarlamentare cu PSD-ul nu ne împiedică să le arătăm minusurile guvernărilor lor locale

News.ro acum 51 minute
Secretarul general al PNL, Lucian Bode, afirmă că alianţa pe care PNL o are cu PSD pentru alegerile europarlamentare nu prespupune ca liberalii să nu vorbească public despre ”minusurile” guvernărilor locale ale social-democraţilor. ”Trebuie să spune

Ministerul Energiei: Preţurile facturilor la gaze şi electricitate, mai mici faţă de preţurile plafonate

Mediafax acum 4 ore
Preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile maximale plafonate, potrivit Ministerului Energiei. „Au fost emise primele facturi pe luna aprilie la gaze şi energie electric

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 8 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Vremea

București
acum

17°
mie.

15°/19°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

14°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

15°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°