Într-un clip plin de curaj şi de lacrimi, Jonah, un adolescent care a descoperit că este homosexual, îşi relatează povestea şi spune cum a găsit puterea să continue. Pe durata clipului, băiatul apare derulând o serie de cartonaşe pe care şi-a scris povestea şi nu se poate abţine din plâns gândindu-se la greutăţile prin care a trecut, notează Huffington Post.
Primul cartonaş ni-l introduce pe Jonah, băiatul care urmează să explice cât de greu i-a fost până în prezent, mărturisind că s-a gândit şi la opţiunea suicidului.
Băiatul arată apoi un alt cartonaş unde apare scris: "Gay. Homosexual. Ratat. Homo. Idiot", apelativele care i-au fost atribuite de-a lungul vremii de către colegi.
Băiatul nu se poate abţine şi varsă câteva lacrimi, amintidu-şi probabil perioadele dificile prin care a trecut.
Clipul, însoţit pe fundal de o melodie lentă, se termină totuşi într-o notă optimistă, deoarece băiatul arată ultimele cartonaşe în care explică cum "are un milion de motive" pentru a fi puternic şi pentru a continua lupta cu orice şi oricine.
Postat în luna august, clipul a făcut circulat în blogosfera americană. Printre cei care au comentat la postare, Jonah a găsit atât susţinători, cât şi cârcotaşi. Băiatul ales să citească şi să asimileze doar sfaturile bune şi a postat în cele din urmă un alt clip în care le mulţumea celor care l-au ajutat. Momentan, cel de-al doilea clip nu mai este disponibil pe contul lui Jonah.
Într-un clip plin de curaj şi de lacrimi, Jonah, un adolescent care a descoperit că este homosexual, îşi relatează povestea şi spune cum a găsit puterea să continue. Pe durata clipului, băiatul apare derulând o serie de cartonaşe pe care şi-a scris povestea şi nu se poate abţine din plâns gândindu-se la greutăţile prin care a trecut, notează Huffington Post.
Primul cartonaş ni-l introduce