Bursele europene au deschis marţi în scădere, afectate de rezultatele slabe ale companiilor, în frunte cu banca elveţiană UBS, informează Mediafax.
Indicele FTSEurofirst 300 al celor mai importante acţiuni europene a coborât cu 0,2% în debutul şedinţei de tranzacţionare, transmite Reuters.
Acţiunile UBS au scăzut cu 1,1%, cea mai mare bancă elveţiană anticipând dificultăţi în primul trimestru al acestui an după rezultate slabe în trimestrul al patrulea din 2011, din cauza crizei datoriilor de stat din zona euro, situaţiei dificile din sistemul bancar european şi incertitudinilor privind deficitul bugetar şi datoria de stat a SUA.
Moneda euro s-a apreciat cu 0,2% faţă de dolar, la 1,3156 dolari pe euro, datorită optimismului că politicienii din Grecia ar putea ajunge la un acord privind măsurile de austeritate şi de reformă cerute de guvernele din zona euro şi instituţiile financiare internaţionale în schimbul unui nou acord de ajutor extern.
Bursele din Asia au închis marţi cu variaţii restrânse, atmosfera din piaţă fiind dominată de temerile privind situaţia din Grecia şi din zona euro.
Bursa de la New York a închis luni în scădere uşoară, cu stagnare pe indicele S&P 500, optimismul investitorilor privind revigorarea economiei SUA fiind eclipsat de temerile legate de Grecia.
Bursele europene au deschis marţi în scădere, afectate de rezultatele slabe ale companiilor, în frunte cu banca elveţiană UBS, informează Mediafax.
Indicele FTSEurofirst 300 al celor mai importante acţiuni europene a coborât cu 0,2% în debutul şedinţei de tranzacţionare, transmite Reuters.
Acţiunile UBS au scăzut cu 1,1%, cea mai mare bancă elveţiană anticipând dificultăţi în primul trimestru al acestui an după rezultate slabe în trimestrul al patrulea din 2011, din cauza crizei datoriilor de stat din zona euro, situaţiei dificile din sistemul bancar