Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fotbal gratis

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 22 august 2009 ·

Toate partidele vor fi televizate de postul naţional după rezilierea unilaterală a contractului cu firmele care-l deţineau

Fotbal etatizat la cost zero. Asta-i oferta făcută microbiştilor de statul argentinian. Oficialii de la Buenos Aires au intervenit în forţă ca să deblocheze startul campionatul intern, paralizat de două săptămîni din cauza marilor probleme financiare ale cluburilor. Măsura aleasă a fost luarea drepturilor TV de la firmele ce le deţineau de 18 ani - acestea nu plăteau suficient şi transmiteau partidele doar prin cablu, lăsînd o bună parte din populaţie fără posibilitatea de a le vedea - şi mutarea lor în curtea televiziunii naţionale.

Anunţul l-a făcut însuşi preşedintele ţării. Secondată de selecţionerul Diego Maradona şi de şeful federaţiei (AFA), Julio Grondona, Cristina Kirchner a zis: "Nu puteam să ne lăsăm fotbalul să se îndrepte spre faliment şi simţeam obligaţia de a garanta dreptul de a vedea meciurile pentru cei ce nu puteau să le plătească". A făcut însă şi o comparaţie nepotrivită: "Nu-i posibil să poţi vedea un meci doar pentru că ai bani. Sînt confiscate astfel imagini, drepturi. Ca şi cum ai sechestra şi ai face să dispară 30.000 de argentinieni".

Argentina îşi revigorează, aşadar, fotbalul pe banii statului, care va transmite jocurile la liber şi va contribui anual la AFA cu 110 milioane de euro. O bună parte din sumă va fi acoperită din publicitatea de pe postul TV naţional. Se aşteaptă ca totul să fie pe plus: "Jumătate din profit va merge la AFA, jumătate către promovarea sportului olimpic".

110 milioane de euro pe sezon va achita statul argentinian pentru drepturile TV, acord pe 10 ani

60 de milioane de euro anual plăteau cele două firme cărora li s-au luat cu forţa drepturile TV

La proces?

TSC şi TYC, firmele deposedate de drepturile TV, nu cedează. Oficial

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum o ora
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum 3 ore
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 3 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 4 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Gimnastică: România, locul 4 în finala pe echipe de la Campionatul European

News.ro acum o ora
Echipa României s-a clasat, duminică, pe locul 4 în finala Campionatului European de la Rimini. Aurul continental a revenit Italiei. Cu un punctaj total de 156.397, tricolorele Sabrina Maneca Voinea, Ana Maria Bărbosu, Lilia Cosman şi Amalia Ghigoar

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum 2 ore
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 11 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Stradă surpată în oraşul Slănic, Prahova - Tasarea prezintă urme de stabilizare, zona este în continuare monitorizată

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din Prahova informează, duminică după-amiază, că tasarea produsă săptămâna trecută pe strada 23 August din oraşul Slănic ”prezintă urme de stabilizare”, în urma intervenţiei de astupare a craterului format după prăbuşirea carosabilului

ACCIDENT cu cinci victime în Mureș. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers

Gandul acum 4 ore
Un accident cu cinci răniți, între care doi copii, a avut loc duminică în localitatea mureșeană Sărmașu. În accidentul rutier a fost implicat un autoturism. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers. În urma evenimentului au rezultat cinci v

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°