Intotdeauna am visat sa locuiesc intr-o republica mica, intr-o tara cat o cutie de chibrituri. O patrie numai a mea, al carei teritoriu sa fie un bloc situat intr-un cartier marginas, cu o populatie eteroclita, traind cu un picior in oras si altul la tara. Acoperit de broboane de sudoare, privesc prostit la silueta condensata a interpretului lui Farfuridi, care imi face semn de ramas bun din usa tramvaiului. Din pricina caldurii si a prafului, a zgomotelor strazii, lumea incepe sa se clatine in fata ochilor. Figurile se latesc. Inaltimea cladirilor scade. Oamenii merg turtiti pe strazi, pasii abia se misca. Ma trag la umbra unui salcam pipernicit si cer o Coca-Cola. Abia reusesc sa duc sticla spre buzele crapate de arsita amiezii, cand in fata mea rasare un cunoscut critic literar. Criticul e un temperament nervos. Nasul sau acvilin, latit din cauza abuzurilor, adulmeca in aer, cautand in preajma un dusman. Barbisonul grizonat, acoperit de transpiratie, tremura de nerabdare. Nici nu reusesc sa-l intreb de sanatate, ca incepe sa turuie, gesticuland fara oprire. - Traim intr-o tara de rahat, isi incepe peroratia. Cand aud astfel de provocari, adopt o atitudine prudenta... - Dar ce-ai patit? il intreb. Cine te-a scos din pepeni? La varsta noastra... - Ce varsta, care varsta, fierbe criticul. Tu nu vezi ca totul pute-n jur?! - Ce miasme, domnule? Nu simt nimic... Bea si tu o votca, il sfatuiesc. - Am baut, nu una, ci doua. Nu foloseste la nimic. - Iesi in natura... - Unde in natura?! Peste tot e la fel. Deal, vale, deal. Sinus, cosinus. Plai mioritic... Cine ne-a asezat aici? - Destinul, ii zic. - Nenea Iancu, nu destinul. El a avut gura pocita. Tot ce a scris s-a revarsat in realitate. - Nu trebuie sa exageram, il sfatuiesc. - Traim in pur suprarealism balcanic... - Nici altii n-o duc prea roz... - Ce-mi pasa de altii? racneste criticul. - In fond, de ce esti nemultumit