Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Republica Moldova: Zimbru Chișinău a mai pierdut un derby

Publicat in Adevarul, luni 28 februarie 2011 ·

Un gol, o eliminare și o luptă acerbă au fost doar câteva dintre ingredientele meciului dintre Sheriff și Zimbru. Suporterii veniţi în număr mare pe stadion au înfruntat gerul, susţinându-şi frenetic favoriţii.

Eternul derby dintre cele mai experimentate formaţii din fotbalul moldovenesc - Zimbru şi Sheriff, disputat pe stadionul din Tiraspol le-a surprins pe cele două grupări pe poziţii modeste în clasamentul la zi.

După un debut modest de campionat, nistrenii se clasau abia pe locul trei. De cealaltă parte, clubul din strada Butucului se află la prima partidă după ce a făcut mai multe rocade la nivel administrativ.

După reluarea campionatului în anul curent, Zimbru a consemnat două victorii importante în disputa cu FC Costuleni (2-0) şi cu Academia UTM (1-0) şi a plecat la Tiraspol cu moralul ridicat dar şi cu o serie de jucători noi în lot. Aceştia sunt: Ales Shuster, primul ceh din fotbalul moldovenesc, românul Daniel Bălaşa, care revine la Zimbru după o pauză de doi ani şi Cornel Cornea, un alt jucător din dreapta Prutului.

De cealaltă parte, Sheriff a făcut mai multe achiziţii decât adversara sa, însă, după o victorie în disputa cu Rapid, nistrenii au remizat la Chişinău cu „lanterna roşie" Sfântul Gheorghe Suruceni.

În primul sfert de oră al meciului nu au fost ocazii clare de gol, ambele echipe apropiindu-se mai greu de poarta adversă. Abia spre finalul primei reprise, Sheriff a fost mai insistent pe atac, fără a crea ocazii periculoase la poarta lui Nicolae Calancea.

Bălţeanul Ghenadie Sidenco, care a arbitrat partida, a oferit un „dar" neplăcut oaspeţilor, rămaşi în zece, după eliminarea lui Vadim Cravcescu în ultimul minut din prima parte a meciului.

SHERIFF A MARCAT ÎN PRELUNGIRI

Chiar şi în superioritate numerică, Sheriff Tiraspol nu reuşea să treacă de compartimentul defensiv al „galben-verzilor

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA Procurorii explică de ce l-au trimis în judecată de IPS Teodosie, arhiepiscop al Tomisului

Ziua Constanta acum 37 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța anunță că au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Petrescu Teodosie, arhiepiscop al Tomisului (funcționar public în sensul legii penale),

Florin Piersic, ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios”, încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti / Starea actorului, stabilă în acest moment / Evoluţia imprevizibilă, dată fiind vârsta şi comorbidităţile

News.ro acum 4 ore
Actorul Florin Piersic este ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti, au anunţat, miercuri, oficialii unităţii medicale. Aceştia precizează că starea pacientului este stab

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 3 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Ciolacu, despre datoria publică de peste 52%: De la guvernarea domnului Cîţu

Mediafax acum 38 minute
Nivelul mare al datoriei publice este cauzat de guvernarea Cîţu, afirmă premierul Marcel Ciolacu. El spune că „în decursul acestui an, datoria publică va scădea la 48-49%”.

Metroul va circula direct între staţiile Pipera şi Tudor Arghezi

Mediafax acum 59 minute
Potrivit Metrorex, intervalul de succedare a trenurilor la orele cu vârf de trafic va fi de patru minute. Timpul de parcurs a trenurilor de metrou dintr-un capăt în altul al Magistralei 2 va fi de aproximativ 30 minute. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu:

Șeful BMW e împotriva impunerii de taxe vamale pentru mașinile electrice chinezești: „Nu va exista nicio maşină în UE fără componente din China”

HotNews acum 41 minute
Şeful BMW, Oliver Zipse, a avertizat că impunerea de taxe vamale de către Uniunea Europeană la importurile de vehicule electrice (EV) chinezeşti ar putea avea efecte contrare celor scontate, relatează agenția Reuters, citată de Agerpres. Oliver Zips

Epidemie de tuse convulsivă în Europa. Care sunt persoanele cele mai vulnerabile

Ziare.com acum 2 ore
Ţările din Europa au raportat o înmulţire considerabilă a cazurilor de tuse convulsivă în 2023 şi în primele trei luni din 2024, numărul cazurilor identificate fiind de zece ori mai mare comparativ cu fiecare dintre cei doi ani anteriori, transmite

Lucian Bode: E posibil ca PNL în 9 iunie să câştige alegerile locale / Atunci când ai peste 1150 de primari care candidează pentru a-şi reînnnoi mandatul, când ai zeci de mii de consilieri care candidează, nu ai cum să nu-ţi propui să câştigi

News.ro acum 3 ore
Secretarul general al PNL, Lucian Bode, a declarat miercuri că este posibil ca PNL în 9 iunie să câştige alegerile locale, el precizând că atunci când ai peste 1150 de primari care candidează pentru a-şi reînnnoi mandatul, când ai zeci de mii de con

VIDEO Bucăți de stânci cad pe Transalpina, care rămâne închisă

HotNews acum 2 ore
Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova au anunţat, miercuri, că circulaţia rutieră pe Transalpina, între Rânca şi Obârşia Lotrului, rămâne închisă atât timp cât există în continuare pericol pentru siguranţa publică. Î

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum 5 ore
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

Vremea

București
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

12°/18°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/17°
joi

10°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

12°/15°
joi

8°/12°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

21°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/21°