Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dinamoviştii braşoveni n-au adversar

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 14 octombrie 2010 ·

Cea mai bună secţie de tenis masculin din ţară, cea de la C.S. Dinamo Braşov şi-a demonstrat din nou valoarea la campionatele Naţionale individuale la seniori şi la cele pe echipe.

La întrecerile ce au avut loc la Centrul Naţional din Bucureşti, tenismenii de sub Tâmpa au ocupat primele trei locuri la masculin, primul loc pe echipe, precum şi locul doi la dublu mixt.

De menţionat faptul că la întrecerile pe echipe a evoluat şi tenismenul numărul unu al ţării, Victor Hănescu care a făcut parte din echipa campioană.

Nu trebuie omis faptul că întreaga echipă de Cupă Davis care a evoluat nu de mult pentru Grupa Mondială, a făcut parte din clubul braşovean.

La individual finală să disputat între doi sportivi braşoveni, Petru Luncanu care l-a învins pe Andrei Mlendea cu 6-1,7-5. O medalie de bronz a fost obţinută de Dacian Crăciun care în semifinală a fost învins de campionul Petre Luncanu cu 6-4,4-6,5-7.

Antrenorul secţiei de la CS Dinamo, Remus Fărcaş ne-a declarat: „Am demonstrat şi în acest an că suntem cea mai bună secţie de tenis masculin din ţară. Luncanu s-a dovedit în formă şi a mers din victorie în victorie nu numai la individual dar şi în întrecerea pe echipe. Ar fi putut să obţină încă un titlu la dublu mixt, dacă partenera, Andreea Mitu, nu s-a fi prezentat la finală cu o stare de oboseală accentuată după disputarea mai multor jocuri la naţionale. Secţia noastră alimentează permanent echipa de Cupă Davis. Imediat după naţionale, Victor Hănescu, care a onorat întrecerile naţionale, alături de Petre Luncanu şi Victor Crivoi au plecat la Moscova unde vor participa la un mare concurs iar Mlendea şi Coman se deplasează în Croaţia unde vor evolua la un turneu Futures”.

Rezultatele complete

ale Campionatelor Naţionale pentru

tenismenii braşoveni

Individual - masculin

Locul 1: Petre Luncanu cu Teodor An

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum o ora
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 5 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum o ora
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

Medicul Tudor Ciuhodaru, dezvăluiri de ultimă oră despre Florin Piersic: ”Prognosticul este rezervat”

Cancan acum 48 minute
Florin Piersic (88 de ani) se află internat pe secția de Terapie Intensivă, după ce a fost operat de urgență. Medicul Tudor Ciuhodaru a oferit informații referitoare la starea de sănătate a marelui actor care a acuzat stări de rău la finalul unui sp

Metoda „Accidentul” face ravagii în Spania. Peste 100 de persoane au fost arestate pentru înşelăciune pe WhatsApp

News.ro acum o ora
Peste 100 de persoane au fost arestate în Spania, fiind acuzate că au furat mii de euro de la utilizatori WhatsApp pretinzând că sunt rude aflate în dificultate, relatează BBC. Poliţia a declarat că persoanele arestate făceau parte dintr-un grup inf

O ofensivă militară israeliană la Rafah ar reprezenta o "escaladare intolerabilă", avertizează secretarul general al ONU

Ziare.com acum 39 minute
Secretarul general al ONU Antonio Guterres a avertizat marţi, 30 aprilie, că o ofensivă militară israeliană la Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, ar însemna o "escaladare intolerabilă", relatează AFP. "Un asalt militar asupra Rafah ar constitui o escalada

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 2 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 4 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 2 ore
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Nicuşor Dan: Am început plantarea celor aproape 100 de arbori tineri în zona Parcului Cişmigiu, în cadrul proiectului Coroană Verde pentru Regina Elisabeta

News.ro acum 3 ore
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a anunţat că a fost începută plantarea celor aproape 100 de arbori tineri în zona Parcului Cişmigiu, în cadrul proiectului Coroană Verde pentru Regina Elisabeta.

Vremea

București
acum

13°
mar.

13°/20°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/13°
Iasi
acum

13°
mar.

10°/22°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

11°
mar.

12°/14°
mie.

11°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

10°/20°
mie.

8°/21°
joi

9°/19°
vin.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

14°/19°
vin.

11°/13°