Va trebui să dea o raită pe rue du Montparnasse (situată astăzi intre boulevard Raspail şi boulevard du Montparnasse) orice tânăr pasionat de studiul literaturii şi de critica literară, proaspăt descins în capitala Franţei, adică în capitala însăşi a criticii, a vieţii literare, de pretutindeni. Aici, pe o străduţă îngustă şi liniştită, prielnică şi acum reveriei şi meditaţiei, la nr. 11, într-o casă cu două etaje şi cuvenita mansardă, a locuit mulţi ani şi a murit, la 13 octombrie 1869, Sainte-Beuve, contestatul şi totuşi în veci incontestabilul Patron al republicii literelor, nedepăşitul numărul unu - cum se zice azi în termeni de competiţie şi de performanţă - al criticii moderne. Pelerinajul este indicat şi benefic şi pentru cei nehotărâţi din diverse motive să urmeze "metoda" critică a patronului breslei, atât de atent nesăţios la circumstanţele genetico-biografice şi existenţiale ale operei literare, şi chiar şi pentru cei cu totul străini de intenţia de a-şi pune vreodată în cap, de bună voie, celebra tichie a lui Sainte-Beuve, semnul că au rupt-o cu lumea şi nu-i mai ademenşte decât plăcerea în sine a cercetării faptului literar... Sunt destule dovezi că benedictina şi uşor nesuferita tichie, Sainte-Beuve, el însuşi, a purtat-o puţin "pe o parte", cu voită, cochetă, studiată neglijenţă, puţin pe frunte ori spre ureche ori spre ceafă; oricum n-a lăsat-o să-i acopere tot capul. Poate şi pentru că nu voia, deloc, să o rupă definitiv cu Lumea, cu atracţiile ei de tot felul, cu femeile, cu saloanele, cu cafeneaua, cu prietenii, cu literaţii în carne şi oase, aşa dezamăgitori şi ingraţi şi mofturoşi şi egoişti cum erau ei. Nu voia şi nu se îndura şi nu putea să se ascundă cu totul sub "tichia lui Sainte-Beuve" de dânsul inventată, să rupă cu lumea intereselor efemere, a politicii, a ziarelor timpului, în care prefera - refuzând publicaţiile de prea strictă sp