Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Compot alcoolic pentru condamnaţii de la Codlea

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 5 februarie 2008 ·

Grea-i viaţa când munceşti toată ziua, dar mai grea e când nu faci nimic după gratii. Şi pentru a-şi face viaţa mai uşoară, deţinuţii de la Penitenciarul de Maximă Siguranţă (PMS) Codlea încearcă să-şi aducă în celulă micile plăceri ale vieţii. Rudele nu stau cu mâinile-n sân…

Raportul prezentat ieri de conducerea PMS Codlea arată că aproape în fiecare cameră există cel puţin un telefon mobil. Cei mai norocoşi deţinuţi mai beau şi un păhărel, din când în când, în timp ce vorbesc cu familiile. Toate intră prin sprijinul şi bunăvoinţa rudelor, care le mai trimit un compot cu multe grade alcoolice şi o sărmăluţă din lei sau euro. „În cursul anului 2007 au fost descoperite, cu ocazia controlului asupra pachetelor şi corespondenţei, 39 de telefoane mobile, 23 de încărcătoare, 48 de cartele SIM, 57 de litri alcool disimulat în diferite peturi sau borcane cu compot, 200 de lei, 150 de euro şi alte obiecte interzise”, a declarat Marian Dumitrache, directorul Penitenciarului.

Nu e de mirare că în cadrul percheziţiilor dispuse la camerele de deţinere şi cu ocazia controalelor zilnice s-au găsit 174 de celulare, 81 de încărcătoare, 62 de SIM-uri, 13 acumulatori pentru telefoane mobile, 73 de cuţite improvizate, 10 fierbătoare improvizate, 10 aparate improvizate pentru tatuat, 36 de reşouri improvizate, 3 litri de alcool şi alţi 39 de litri puşi la fermentat. Fermentarea se realiza cu ajutorul drojdiei, în camere fiind descoperite nu mai puţin de 5 pacheţele cu drojdie. Grea-i viaţa când munceşti toată ziua, dar mai grea e când nu faci nimic după gratii. Şi pentru a-şi face viaţa mai uşoară, deţinuţii de la Penitenciarul de Maximă Siguranţă (PMS) Codlea încearcă să-şi aducă în celulă micile plăceri ale vieţii. Rudele nu stau cu mâinile-n sân…

Raportul prezentat ieri de conducerea PMS Codlea arată că aproape în fiecare cameră există cel puţin un telefon mobil

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic este „ușor îmbunătățită, cu o evoluție lent favorabilă” - ultimele informații furnizate de medici

HotNews acum 39 minute
Starea lui Florin Piersic este „ușor îmbunătățită, cu o evoluție lent favorabilă”, a anunțat vineri Spitalul Foișor, unde actorului i-a fost extrasă proteza la genunchi, care îi întreținea infecția din organism. Amintim că în urmă cu o zi unitatea m

UPDATE - Incendiu major, cu degajări mari de fum, într-un cartier de la marginea Ploieştiului. Populaţia, avertizată prin mesaj RO-ALERT / Ard deşeuri petroliere dintr-un rezervor subteran - FOTO, VIDEO

News.ro acum 13 minute
Un incendiu cu degajări importante de fum a izbucnit, vineri, într-un cartier de la periferia oraşului Ploieşti, focul cuprinzând o hală în care se află reziduuri petroliere. Populaţia a fost avertizată prin mesaj RO-ALERT să evite zona şi să lase l

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum 2 ore
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Klaus Iohannis, cu prilejul Zilei Independenţei Naţionale a României: În timp ce rememorăm istoria, este esenţial să reflectăm la România pe care dorim să o construim pentru generaţiile tinere şi la ceea ce putem face în prezent

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis vineri, un mesaj cu prilejul Zilei Independenţei Naţionale a României, în care arară că în timp ce rememorăm istoria, este esenţial să reflectăm la România pe care dorim să o construim pentru generaţiile tinere

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum 3 ore
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Temperaturi ridicate, dar și ploi în cea mai mare parte a țării. Prognoza meteo până pe 10 iunie

Libertatea acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo, valabilă în perioada 13 mai - 10 iunie 2024. Meteorologii anunță temperaturi normale sau peste cele obișnuite, dar și ploi în cea mai mare parte a țării.

Doi poliţişti din Paris au fost răniţi după ce un bărbat i-a împuşcat în interiorul secţiei de poliţie

News.ro acum o ora
Un bărbat a împuşcat şi a rănit doi agenţi de poliţie din Paris după ce a pus mâna pe una dintre armele poliţiştilor în timp ce era reţinut într-o secţie de poliţie, a declarat vineri şeful poliţiei din Paris, Laurent Nunez, confirmând informaţiile

Vladimir Putin îl propune din nou ca premier pe Mihail Mişustin. Motivul pentru care președintele rus a luat această decizie

Ziare.com acum 26 minute
Vladimir Putin, preşedintele Rusiei a propus vineri, 10 mai, reconfirmarea în funcţie a premierului Mihail Mişustin, un tehnocrat care l-a ajutat să treacă peste războiul din Ucraina şi peste provocările economice generate de sancţiunile occidentale

Rugăciunea pe care trebuie să spui astăzi, de Izvorul Tămăduirii. Face MINUNI!

Gandul acum 16 minute
Izvorul Tămăduirii este una dintre cele mai importante sărbători pentru creștinii ortodocși. Izvorul Tămăduirii nu are dată fixă, această sărbătoare pică în fiecare an în Săptămâna Luminată, în prima vineri de după Paști. În acest an, Izvorul Tămădu

Regatul Unit a ieşit din recesiune. Creşterea economică, cea mai mare din ultimii trei ani, a depăşit aşteptările

News.ro acum 45 minute
Economia Marii Britanii a înregistrat în primul trimestru al anului 2024 cea mai mare creştere din ultimii aproape trei ani, punând capăt recesiunii tehnice în care intrase în a doua jumătate a anului trecut şi oferind un impuls premierului Rishi Su

Vremea

București
acum

18°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°