Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SocGen vede euro sub 4,30 lei la vară

Publicat in Ziarul Financiar, luni 12 martie 2012 ·

Leul are şanse de apreciere uşoară în raport cu euro în lunile următoare, cursul de schimb putând intra sub pragul de 4,30 lei/euro în iunie, antici­pează analiştii grupului francez Société Générale.

De la începutul anului, cursul s-a dovedit neobişnuit de stabil, fiind decuplat atât de miş­cările de depreciere, cât şi de curentul mai recent de întărire a majo­rităţii monedelor din regiune.

SocGen menţionează drept explicaţii parţiale pentru aceas­tă situaţie lichiditatea mai scă­zută a pieţei locale şi absenţa fluxurilor de capitaluri speculative. Teoretic, leul s-ar fi putut aprecia pe fondul vânză­rilor de valută generate de eliberarea de provizioane pe seama trecerii băn­cilor la standardele internaţionale de raportare financiară, însă BNR a regle­men­tat strict astfel de operaţiuni după ce la sfârşitul lui 2011 unele bănci mari apucaseră să vândă valută, iar ca rezultat cursul coborâse sub 4,30 lei/euro.

La aprecierea leului ar fi putut contribui şi îm­prumuturile de 2,25 mld. dolari contractate recent de Ministerul Finanţelor, însă pe piaţă nu s-au văzut vânzări de valută, statul fiind preocupat deocamdată de constituirea unei rezerve de lichiditate foarte puternice.

În sens invers, de depreciere a leului, ar putea acţiona deficitul de lichidităţi în euro resimţit de tot mai multe bănci şi care se reflectă în dobânzi la depozitele în euro de peste 4% pe an, dar în ciuda tuturor acestor factori cursul rămâne stabil. BNR a calculat vineri o paritate de 4,3545 lei/euro, în scădere uşoară faţă de joi.

În acest context, SocGen consideră că există fundamente pentru o apreciere modestă a leului până la sfârşitul anului, însă stabilitatea va fi probabil nota dominantă.

Dintr-un coş de 19 monede monitorizate de analiştii francezi, leul a avut una dintre cele mai slabe performanţe de la începutul anului, mişcându-se în banda cuprinsă în

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Actorul Costel Constantin a încetat din viaţă

News.ro acum 25 minute
Actorul Costel Constantin a încetat din viaţă la vârsta de 81 de ani, conform unui anunţ făcut miercuri de Teatrul Naţional Bucureşti.

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum o ora
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 28 minute
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum 53 minute
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

Klaus Iohannis, despre bătaia din Parlament: Incalificabil / „Avem evenimente nedorite, din păcate, Made in Romania”

Gandul acum 12 minute
Președintele Klaus Iohannis declară că episodul violent de marți din Camera Deputaților, în care au fost implicați foștii miniștri PNL, Florin Roman și Dan Vîlceanu, este incalificabil. Întrebat, la Zărnești despre acest subiect, președintele răspun

Generalul Gheorghiţă Vlad: Prognoza pe care o facem realităţii de mâine include unele scenarii care indică probabilitatea escaladării conflictelor, inclusiv de natură militară / Mizăm pe efectul de descurajare generat de o capacitate defensivă credibilă

News.ro acum o ora
Şeful Statului Major al Apărării, general Gheorghiţă Vlad, a declarat miercuri că unele prognoze şi scenarii indică porbabilitatea escaladării conflictelor, incluisiv a celor de natură militară, motiv pentru care, pentru diminuarea acestei probabili

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

Reacţia lui Iohannis după ce şeful Armatei a avertizat că există riscul escaladării conflictului din Ucraina şi că România trebuie să se pregătească

Mediafax acum 21 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a fost întrebat, miercuri, dacă are informaţii privind vreo ameninţare directă asupra României. „Nu există nicio ameninţare directă, dar sigur militarii întotdeauna se pregătesc pentru toate situaţiile posibile. Din toate

Alpinistul român Gabriel Tabără a murit pe Everest

Mediafax acum 58 minute
„Gabriel şi ghidul său Sherpa au avut o zi normală şi au intrat în corturile lor, aşa cum fac de obicei alpiniştii. Dar Gabriel nu s-a trezit în următoarea normă", a declarat Mohan Lamsal, propritearul compania ce organzia expediţia, pentru Everest

Iohannis, întrebat despre posibila escaladare a conflictului din Ucraina: Din toate informaţiile pe care le am eu, pot spune că România este o ţară sigură. Românii nu trebuie să se teamă

News.ro acum 48 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri la Zărneşti, întrebat dacă posibile scenarii de escaladare a conflictului din Ucraina şi dacă există vreo ameninţare directă la ţara noastră, că din toate informaţiile pe care le are, poate spune că R

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

26°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

20°
mie.

15°/22°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°