Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Râmnicu Vâlcea: A crescut numărul accidentelor de muncă în judeţ

Publicat in Adevarul, joi 10 septembrie 2009 ·

Trei oameni şi-au pierdut viaţa anul acesta din cauza unor incidente petrecute la locul de muncă.

Frecvenţa accidetelor de muncă a crescut vertiginos anul acesta în Vâlcea. Ion Nicolaescu, şeful inspectoratului Teritorial de Muncă Vâlcea a declarat ieri pentru AdS că numărul accidentelor de muncă înregistrate la instituţia pe care o conduce a ajuns la 37 de la începutul anului şi până în prezent. „Ne confruntăm cu o creştere a numărului de accidente produse la locul de muncă. Cauzele sunt diverse, dar în fond există o singură problemă cu care ne confruntăm: ignorarea totală sau parţială a regulilor de protecţie a muncii”, afirmă Nicolaescu. Inspectorii de muncă ce merg în controale frecvente spun că cele mai mari probleme le găsesc acolo unde sunt şi cele mai multe riscuri: pe şantiere. „Un şantier este o adevărată capcană. De cele mai multe ori, atunci când se fac verificări se descoperă lipsa unor elemente esenţiale de siguranţă, chiar unele de bun simţ, precum căştile de protecţie sau centurile de siguranţă pentru cei care lucrau la înălţime”, explică Nicolaescu. El mai spune că, din cele 133 de controale efectuate în luna august doar trei firme au scapat de sacţiuni. Deficienţele constatate au atras după sine amenzi în valoare totală de 43.500 de lei numai în luna aprilie.

Morţi din neglijenţă

Trei cazuri mortale au fos înregistrate în evidenţele Inspecţiei Muncii anul acesta, şi alte trei incidente la locul de muncă soldate cu moartea lucrătorilor sunt în curs de cercetare. „Anul acesta am fost foarte multe incidente mortale în condiţiile în care anul trecut nu a existat decât un singur accident din care a rezultat moartea unui lucrător”, explică Nicolaescu. Din cauza faptului că nu s-au respectat unele norme simple de protecţie a muncii un om a murit electrocutat pe un stâlp de medie tensiune la Milcoiu, altul a fost ucis de ine

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 2 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

O ofensivă israeliană asupra Rafah „ar putea duce la o baie de sânge”, spune șeful OMS

HotNews acum 41 minute
O ofensivă terestră a armatei israeliene asupra orașului Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, „ar putea duce la o baie de sânge”, a avertizat vineri șeful Organizației Mondiale a Sănătății pe rețeaua de socializare X. Civili palestinieni lângă o clădire dis

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 4 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 2 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 6 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 4 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 2 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 9 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 6 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

SUA condamnă atacurile cibernetice din Europa și acuză Rusia că s-ar afla în spatele lor

Ziare.com acum o ora
Diplomaţia americană a condamnat vineri, 3 mai, o recentă campanie de atacuri cibernetice în Europa şi a atribuit Rusiei responsabilitatea pentru aceste acţiuni, aşa cum au făcut deja guvernele german şi ceh, relatează AFP. "Statele Unite condamnă c

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°