Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce s-a închis fabrica Bergenbier de la Blaj

Publicat in Adevarul, miercuri 11 august 2010 ·

Prima fabrică de bere construită în România după Revoluţie va fi închisă definitiv. Bergenbier SA a anunţat, zilele trecute, că va înceta activitatea la fabrica de bere din Blaj, o investiţie de 10 milioane de euro, ca urmare a scăderii cererii pe piaţa de profil. Rezultatul imediat este trimiterea în şomaj a 170 de angajaţi.

Pe termen mediu şi lung, închiderea fabricii determină pierderi importante pentru bugetul oraşului Blaj. Întreaga activitate de producţie bere şi malţ a fost mutată la fabrica din Ploieşti. „După prima jumătate a anului 2010, piaţa berii nu a dat semne de redresare, ci dimpotrivă, a continuat să scadă cu 12% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2009, după ce în 2009 scăzuse deja cu 14% faţă de 2008. Compania şi-a anunţat intenţia de a păstra operaţională doar fabrica de la Ploieşti", se afirmă într-un comunicat de presă al companiei Bergenbier SA.

„Am fost anunţaţi că începând cu 6 august 2010 au demarat negocierile cu sindicatul pentru începerea concedierilor. Impactul social negativ se va simiţi în Blaj, atât pentru familiile angajaţilor, cât şi pentru administraţia locală. Din impozitele pe salarii intra anual la bugetul local suma de 200.000 de lei", a spus Raluca Damian, purtătorul de cuvânt al Primăriei Blaj.

Legalitatea închiderii, contestată

Liderul sindical al angajaţilor, Iulian Varga, s-a arătat bulversat de modul în care a acţionat conducerea societăţii. „Am primit o înştiinţare prin care eram anunţat de o hotărâre a Consiliului de Administraţie care a decis, «de principiu», demararea unui proiect de închidere a punctului de lucru. Formularea «de principiu» nu există în Codul Muncii, motiv pentru care voi sesiza instituţiile abilitate ale statului. Trebuia să fiu prezent şi eu la şedinţa în care s-a luat această decizie. Din informaţiile mele, închiderea definitivă ar urma să fie aprobată la mijlocul lunii septemb

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 3 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 5 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 7 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

O ofensivă israeliană asupra Rafah „ar putea duce la o baie de sânge”, spune șeful OMS

HotNews acum o ora
O ofensivă terestră a armatei israeliene asupra orașului Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, „ar putea duce la o baie de sânge”, a avertizat vineri șeful Organizației Mondiale a Sănătății pe rețeaua de socializare X. Civili palestinieni lângă o clădire dis

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 3 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 5 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 10 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 7 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 3 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

UEFA a decis ca loturile participantelor la Euro 2024 să fie de câte 26 de jucători

News.ro acum 6 ore
Comitetul Executiv al UEFA a decis să extindă listele pentru turneul final al Campionatului European de la 23 la 26 de jucători, informează L’Equipe. Contactaţi în ultimele ore prin e-mail, membrii Comitetului Executiv al UEFA au decis vineri să măr

Vremea

București
acum

13°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

19°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/16°
sâm.

12°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°