După scufundarea navei Costa Concordia, comandantul Francesco Schettino a devenit personjaul negativ al întregii întîmplări, iar acuzaţia cea mai gravă a fost aceea că ar fi abandonat nava înainte ca toţi pasagerii să fie salvaţi. Italia a fost, bineînţeles, cuprinsă de o mare emoţie. După cîteva zile, a apărut în presă un fragment din convorbirea care avusese loc în momentele dramatice de după eşuarea navei între comandantul Schettino şi De Falco, un ofiţer de la căpitănia portului Livorno. Acesta din urmă a strigat la comandant să se întoarcă pe navă, adăugînd – în momentele acelea tensionate, e explicabil – cuvîntul cazzo (pe care nu-l pot traduce aici). A doua zi, un ziar serios precum Corriere della Sera l-a declarat pe ofiţerul de la căpitănie erou. Şi, evident, o bună parte a publicului a gîndit la fel, a comentat, şi-a exprimat admiraţia faţă de omul de la căpitănie care – iată! – l-a somat pe comandant să respecte regulile, să se îngrijească de pasageri, nu de propria salvare. Bineînţeles, în comparaţie cu eroismul ofiţerului din port, vinovăţia lui Francesco Schettino le-a părut tuturor şi mai evidentă. Oricum, comandantul fusese deja pus sub acuzare de procuratură şi începuseră cercetările. Iar emoţia ce cuprinsese Italia creştea şi mai mult: pînă într-atît încît Aldo Grasso de la Corriere della Sera, unul dintre cei mai experimentaţi comentatori TV, i-a reproşat postului public Raiuno că, în seara catastrofei, în loc să transmită permanent ştiri şi imagini de la locul naufragiului, şi-a continuat programul normal (care cuprindea – era sîmbătă seara – emisiunea de divertisment Ballando con le stelle). După alte cîteva zile, ziarul La Stampa a publicat un alt fragment din înregistrarea convorbirii care avusese loc între comandantul navei şi ofiţerul de la căpitănie, care arată că situaţia a fost mai complicată, nicidecum în alb-negru: rezultă din acest