Datorită deciziei FIFA, suporterii maghiari şi români au ratat ocazia unei răfuieli pe cinste pe stadionul din Budapesta. Dar vine şi returul de la Bucureşti.

Aseară, la Budapesta s-a disputat un joc de fotbal. Foarte important, pentru că rezultatul va atârna greu asupra perspectivelor de calificare ale uneia sau alteia dintre echipe la Cupa Mondială din Brazilia, dar un joc de fotbal. "Pe viaţă şi pe moarte", este o simplă metaforă jurnalistică, dar un joc, mai ales de fotbal, furnizează pasiuni şi stârneşte spiritele. Chiar şi la noi, deşi sunt mulţi mai interesaţi de amicalele Dinamo - Torpedo Zărneşti sau CSMS - Ştiinţa Miroslava, decât de echipa care ne poartă numele. Ne place să credem că majoritatea celor împătimiţi de fotbal n-a uitat frenezia anilor '90, când naţionala lui Hagi şi Gică Popescu ne-a scos în stradă. Echipa naţională este echipa României şi, pentru mulţi dintre noi, ocupă locul principal, dincolo de micile orgolii de oraş, sat, cătun, cartier sau scară de bloc. Echipa naţională focalizează pasiuni, chiar dacă este vorba de simple jocuri.

Şi luni seara, la Cluj, s-a disputat un joc de fotbal, între CFR Cluj şi Rapid. Un joc mai puţin animat în teren, dar încrâncenat în tribune. Un joc la care un spectator a dat foc unui steag maghiar. Un suporter rapidist, de care restul galeriei giuleştene se delimitează ca de un lepros, dar care îşi va primi, cu prima ocazie, porţia de "standing ovations" de la colegii lui de joacă. Cu siguranţă, fiindcă altfel periculosul incendiator de simboluri ar fi fost extirpat din civilizata galerie ca o măsea cariată. Este simplu să delimitezi, să renegi, să condamni, decât să-ţi faci curăţenie în pătrăţica ta. Rămâne doar de văzut dacă gestul respectivului l-a vizat pe patronul CFR, Arpad Paszkany sau pe întreaga echipă feroviară, plină de-alde Janos Celestino şi Ronny Fazekas. Suporterii bucureşteni ş