Posteritatea artistilor mari nu este intotdeauna fericita. Dintre cei disparuti relativ de curand, Ion Bitan, de pilda, e aproape uitat. Despre Octav Grigorescu s-a scris foarte putin. Expozitia pe care i-a organizat-o Muzeul palatelor brancovenesti de la Mogosoaia in iarna aceasta i-a readus totusi numele in atentia publicului, chiar daca pentru prea putina vreme.
Horia Bernea e si in aceasta privinta o exceptie. De la disparitia lui prematura in 2000, cateva expozitii si carti au meritul de a fi pastrat vie amintirea pictorului. Recentul album conceput de Mihai Oroveanu propune un inceput de cercetare a operei foarte vaste a lui Bernea, risipita prin muzee si colectii din tara si strainatate. De excelenta tinuta grafica, cu aproape doua sute de reproduceri dupa lucrari din toate perioadele, unele reproduse pentru prima oara, albumul ofera o introducere in opera pictorului si o incercare de ordonare a parcursului mereu imprevizibil al acestui artist care nu a incetat sa impresioneze lumea artistica romaneasca prin capacitatea sa de a nu "incremeni in proiect" si de a adanci in acelasi timp propriile-i obsesii.
Numeroase fragmente din scrierile lui Horia Bernea precum si o selectie din textele despre Bernea - ale lui Theodor Enescu, Andrei Plesu, Anca Oroveanu, Calin Dan, Dan Haulica, etc. insotesc si comenteaza imaginile in desfasurarea lor, care urmeaza, asa cum precizeaza Mihai Oroveanu in postfata volumului, logica expozitiilor lui Bernea si implicit a seriilor tematice, asa cum s-au structurat ele in timp, suprapunandu-se si continuandu-se unele pe altele. Bernea insusi se privea oarecum cu un ochi din afara, incercand sa obiectiveze mecanismul genezei propriei sale picturi, sa intelega cum si de ce programul pe care si-l impunea se modifica imprevizibil. L-am auzit pe Bernea spunand la inceputul anilor '70, in plina faza a dealurilor, ca doreste s
