Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nesemnarea Memorandumului cu FMI va avea consecinţe limitate

Publicat in Puterea, marți 3 decembrie 2013 ·

Floarea economiştilor din România, de la principalele bănci comerciale, sunt aproape toţi de acord că nesemnarea Memorandumului cu FMI de către preşedintele Traian Băsescu nu va avea decât consecinţe limitate şi este doar o criză falsă. E adevărat, leul a pierdut câţiva bani în raport cu euro, marţi, când un euro a fost cotat la 4,4684 lei. E posibil ca scandalul pe Buget să fie motivul, dar a mai fost la acelaşi nivel al cursului şi prin octombrie, şi prin noiembrie, în schimb în septembrie a fost peste 4,47 lei pe un euro.

Ideea care se desprinde din declaraţiile date în presa de ieri de mai mulţi economişti de vârf este că Memorandumul este unul prin care România îşi asumă anumite angajamente, deci are un scop preventiv, iar investitorii se aşteaptă ca Executivul să respecte promisiunile cu sau fără semăntura lui Băsescu. De asemenea, acordurile cu FMI şi cu celelalte instituţii financiare internaţionale rămân în funcţiune.

De asemenea, economiştii par convinşi că situaţia se va rezolva până la sfârşitul anului şi bugetul va fi aprobat, pentru că sunt mai multe variante de a ne încadra în deficitul angajat faţă de FMI, iar scrisoarea de intenţie poate fi trimisă şi fără avizul preşedintelui sau se poate renegocia acciza controversată în ianuarie cu Fondul. Întârzierea spre ianuarie nu are însă importanţă, deoarece România nu urma să acceseze vreo tranşă de împrumut. Situaţia s-ar putea agrava însă dacă policienii vor continua înfruntarea, deteriorând imaginea ţării

Ionuţ Dumitru, economist-şef, Raiffeisen Bank: Prima evaluare pe care urma să o facă FMI în decembrie probabil va fi amânată pentru ianuarie, iar “consecinţa evidentă este doar la nivelul disponibilităţii tranşei de împrumut, pe care oricum România nu ar fi tras-o, pentru că tratăm acordul la nivel preventiv. Vedem ceva consecinţe, dar moderate”.

Florin Cîţu, expert în macro-eco

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat din Feteşti a murit încercând să facă o bombă artizanală / Materialele folosite i-au explodat în locuinţă

HotNews acum 2 ore
Un bărbat de 44 de ani din judeţul Ialomiţa a murit încercând să facă o bombă artizanală în locuinţă. Materialele folosite au explodat. În imobil anchetatorii au găsit articole pirotehnice şi elemente de muniţie, potrivit News.ro. Politie cu girofar

David Popovici a câştigat proba de 200 m liber din cadrul etapei de Mare Nostrum de la Barcelona - VIDEO

News.ro acum 3 ore
David Popovici a câştigat, miercuri, proba de 200 m liber din cadrul etapei de la Barcelona a circuitului Mare Nostrum. Popovici a fost cronometrat cu timpul 1:44.74, record al competiţiei. Pe locul doi s-a clasat sud-coreeanul Sunwoo Hwang (1:45.68

UPDATE - Cum a justificat Curtea de Apel Ploieşti scoaterea din arest a fiilor vrăjitoarei Sidonia, acuzaţi de crima din Padina: Gravitatea faptelor nu poate constitui singurul temei de apreciere a pericolului / Ei susţin că se aflau în legitimă apărare

News.ro acum 2 ore
Judecătorii Curţii de Apel Ploieşti, care au decis scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi cunoscuţi în lumea interlopă care au ucis un om la o petrecere dintr-o pensiune din judeţul Dâmboviţa admit că există probe că cei trei au comis fapt

Sfidare în Georgia: Circa 200 de ONG-uri anunţă că nu se vor supune legii "influenţei străine"

News.ro acum 2 ore
Circa 200 de ONG-uri georgiene au anunţat miercuri că vor refuza să se supună legii privind "influenţa străină", adoptată cu o zi înainte la iniţiativa partidului de guvernământ, deşi au fost săptămâni de manifestaţii prin care populaţia şi-a exprim

Ambasadorul SUA la NATO: Nu toţi aliaţii sunt dispuşi să-l susţină pe Mark Rutte, dar nu trebuie să ne alarmăm. Mă aştept ca procesul de selecţie a secretarului general să fie încheiat până la summitul din iulie

News.ro acum o ora
Ambasadoarea SUA la NATO, Julianne Smith, a declarat miercuri că aliaţii continuă să discute despre candidaturile la şefia NATO a premierului olandez Mark Rutte şi a preşedintelui României Klaus Iohannis şi a recunoscut că, deşi favorit clar, şeful

Preşedintele Recep Tayyip Erdogan urmează să participe la summitul G7 din Italia

Adevarul acum 41 minute
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan urmează să participle la summitul şefilor de stat şi de guvern din G7, programat să fie organizat în iunie în Italia, a anunţat miercuri biroul de presă al şefei guvernului italian, notează AFP, scrie AGERPRES.

O persoană a murit după ce a căzut în turbina unui avion pe aeroportul Schiphol din Amsterdam

HotNews acum o ora
O persoană a murit după ce a căzut în motorul unui avion operat de compania KLM ce se pregătea să decoleze de pe aeroportul Schiphol din Amsterdam, relatează Reuters și The Guardian. avion KLM pe aeroportul Schiphol din AmsterdamFoto: ANP via AFP /

Cerşetor din judeţul Sibiu, cercetat pentru dare de mită / A vrut să dea unui poliţist 100 de euro pentru a nu-l amenda / Le-a cerut agenţilor să-l ducă acasă cu autospeciala de Poliţie

News.ro acum 7 ore
Un bărbat de 72 de ani din judeţul Sibiu este cercetat pentru dare de mită, după ce a vrut să dea unui poliţist 100 de euro pentru a nu fi amendat pentru cerşetorie. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu au dispus, miercuri, reţinerea

Adriean Videanu şi Ioan Niculae, achitaţi definitiv în Dosarul Romgaz

News.ro acum 7 ore
Omul de afaceri Ioan Niculae şi fostul ministru Adriean Videanu au fost achitaţi definitiv miercuri, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul Romgaz.

Ciolacu, despre propunerea de a da Ucrainei un sistem Patriot: Dacă un sistem acoperă şi parte din Ucraina nu înseamnă că nu mai acoperă România / Sunt ferm convins că decizia nu va fi de a slăbi siguranţa României

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, miercuri seară, în legătură cu propunerea ca România să ofere Ucrainei un sistem Patriot că, dacă un astfel de sistem acoperă parte din Ucraina, nu înseamnă că nu mai acoperă şi ţara noastră. El a precizat că este

Vremea

București
acum

16°
joi

14°/25°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

20°/32°
Iasi
acum

13°
joi

12°/22°
vin.

13°/28°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/30°
Constanta
acum

13°
joi

13°/20°
vin.

16°/24°
sâm.

18°/24°
dum.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

12°/20°
vin.

13°/25°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/23°
Timisoara
acum

16°
joi

13°/25°
vin.

14°/24°
sâm.

15°/28°
dum.

15°/25°