Întâmplarea face că zilele astea să dau peste un minunat interviu al actriţei Rodica Tapalagă. Probabil că mulţi (mai) ştiu cine e, alţii nu au auzit niciodată de această mare actriţă. A fost actriţă la Teatrul Bulandra, a jucat mult şi bine până când într-o zi nu a mai jucat. După cum chiar ea mărturiseşte, s-a supărat pe ceva...pe meserie. A încălcat o regulă de bază: să nu te superi pe cei trei M.. Mama, Masă, Meserie...demult primise povaţa asta de la o altă mare actriţă Leopoldina Bălănuţă, numai că pentru un moment a uitat-o şi a costat-o zece ani de carieră, de viată. Recunosc că am fost înduioşat de poveste. Nu pentru că aş fi cunoscut-o sau aş fi văzut-o jucând, cu excepţia câtorva imagini din arhivă TVR o mai puteţi vedea în ultimul său film din 2005 ”Sistem Nervos”...Nu. Pur şi simplu am înţeles că oricât ne-am strădui noi tinerii să păstrăm şi să apărăm teatrul, nu mai avem puterea lor, puterea celor dinaintea noastră.
Orice tip de teatru am încerca, oricâte mijloace moderne s-ar inventa, oricâţi bani am băga în decoruri şi costume, ceva s-a pierdut pentru totdeauana. Nu pentru că noi nu am fi talentaţi, serioşi şi nu am vrea să facem teatru cu T mare, ci pentru că pur şi simplu lumea din jurul nostru nu ne mai dă voie să facem asta.
Nu mai putem fi dedicaţi unui singur spectacol în condiţiile în care trebuie să alergi în zece locuri deodată, nu ne mai permitem ca ziua spectacolului să fie una sacră în care nu facem nimic, ne gândim doar la ce avem de jucat, nu mai avem zile libere în care să stăm pur şi simplu cu o carte în mână şi să privim cerul...şi atunci de unde să vină inspiraţia şi fanatismul .. Rodica Tapalagă povestea că în ziua spectacolului îi era greu să se împartă între teatrul şi fiul ei ..alegea teatrul..
Nu ştiu dacă noi mai suntem capabili de un aşa sacrificiu şi cum ştim, că scena se răzbună, poate
