Alexandru Noapteş, directorul general al CFR Călători, a anunţat că de la finele acestui an pasagerii îşi vor putea transporta şi maşinile cu trenul. CFR Călători va achiziţiona şase rampe de încărcare şi descărcare a autovehiculelor pe vagoanele special modificate, astfel încât în biletul de călătorie la trenurile de noapte călătorul să-şi poată transporta şi maşina, de care apoi să beneficieze la destinaţie, a precizat Alexandru Noapteş, cu ocazia unei conferinţe organizate de Clubul Feroviar în Poiana Braşov.
Conducerea CFR Călători estimează că o astfel de rampă mobilă va costa între 100.000 - 150.000 de euro, urmând să fie achiziţionate prin licitaţie internaţională. Compania are deja două vagoane modificate pentru transportul autovehiculelor, capacitatea acestora fiind de nouă, respectiv 12 autoturisme. Cele două vagoane au fost modificate în ţară la un cost de 200.000 -250.000 de euro fiecare. CFR Călători mai are încă 12 vagoane care pot fi modificate pentru transportul autoturismelor, au preciat oficialii companiei.
„E un serviciu care se va dovedi extrem de util pentru cei care vor să plece în Austria, de exemplu, şi care vor prefera să doarmă în tren, iar la destinaţie să-şi poată lua autoturismul. De asemenea, sunt călători care vin din Arad sau Oradea pe litoral şi care vor prefera cu siguranţă acest serviciu”, a mai precizat Alexandru Noapeş.
Acesta a mai arătat că preţul unui bilet care va include şi acest transport va fi ceva mai mare, dar tariful va fi gândit astfel încât costurile să fie suportabile. Serviciul va fi disponibil la început doar în patru gări - Bucureşti, Constanţa, Arad şi Oradea.
Vând 20 de locomotive pe
3 milioane de euro
Compania CFR Călători va vinde prin licitaţie internaţională 20 de locomotive diesel-hidraulice şi diesel-electrice care nu mai sunt de folos în activitatea companiei. Co