Acum vreo două luni (era între cele două tururi ale prezidenţialelor), am nimerit în "Inter City" într-un compartiment unde o doamnă, de pe la Buzău pînă la Iaşi, a vorbit necontenit (avea o victimă sigură într-un blînd ceferist pensionar, aşezat chiar pe fotoliul din faţa ei), lansîndu-se - stimulată şi de actualitatea fierbinte - în năucitoare teorii istorice şi geo-politice, sărind de la Gorbaciov la Vlad Ţepeş şi de la Bush la Eminescu, dezvoltînd îndeosebi o complicată şi tenebroasă teorie conspiraţionistă ce arăta cum, de veacuri, România a fost ţinta tuturor comploturilor; în discursul doamnei revenea frecvent cuvîntul "românaşii", conotînd nu numai mîndria patriotică, dar şi condiţia ingrată, adesea umilitoare, la care ne-au supus şi ne supun străinii. Astfel, spunea doamna, românaşii noştri, care lucrează în Canada sau mai ştiu eu unde, deşi sînt cei mai buni şi mai harnici, sînt plătiţi cel mai prost, în flagrantă discordanţă cu regimul acordat altor neamuri. Mi-am amintit de acest punct din peroraţia doamnei (care a mărturisit, totuşi, că nu-l va vota pe Vadim, deoarece "e încă prea tînăr şi prea impulsiv, altfel e, de departe, cel mai deştept") citind în cartea lui Ion Vartic, Cioran naiv şi sentimental, un pasaj referitor tocmai la mania noastră de a practica această "autodiminutivare drăgăstoasă" care, crede autorul, nu se mai întîlneşte la nici un alt popor european. Iar în notă, Vartic citează un extraordinar fragment din Peregrinul transilvan al lui Ion Codru-Drăguşanu, indicînd fără echivoc că boala era de mult diagnosticată: "Limba frîncă e virilă prin excelenţă, ea cunoaşte puţine diminutive în nume şi nicidecum în adjective. Românul se cheamă Ioniţă, Costache, Iordache, are moşioară micuţă, bouleni slăbuţi, văcuşoară, lăpticel şi mămăliguţă, de aceea îmblă flămînjor şi ticălos, pînă-l înghite mormînţelul! Diminutivele sînt în uz numai la p