Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Senator PDL: Inspectoratul Şcolar Mureş a transmis diplome bilingve, fără stemă şi fără tricolor, pentru absolvenţii de liceu

Publicat in Mediafax, joi 13 iunie 2013 · ·

Senatorul PDL Marius Paşcan cere demisia şefului ISJ Mureş, Ştefan Someşan, acuzând că instituţia a transmis diplome bilingve pentru absolvenţii de liceu, fără "legătură cu legislaţia României", Someşan spunând că actele respective sunt "maculatură fără niciun fel de valoare", date de adjunctul său.

Senatorul PDL de Mureş Marius Paşcan a cerut, joi, într-o conferinţă de presă, demisia inspectorului şcolar general al judeţului, Ştefan Someşan (PSD), care, potrivit senatorului, "a scăpat demult lucrurile de sub control", astfel că adjunctul acestuia, Ilyes Ildiko (susţinută de UDMR - n.r.) "procedează după cum îi dictează interesele politice şi etnice".

Senatorul a precizat că ISJ Mureş a transmis diplome bilingve pentru absolvenţii de liceu, prezentând o astfel de diplomă - scrisă în română şi maghiară, fără stemă şi fără tricolor -, care a fost distribuită Liceului Tehnologic "Ion Vlasiu" din Târgu Mureş.

Potrivit lui Paşcan, documentele respective nu au "niciun fel de legătură cu legislaţia în vigoare a României" şi sunt ilegale, încălcând articolul 10, alineatul 4 din Legea 1/2011, care prevede că "în sistemul naţional de învăţământ documentele şcolare şi universitare oficiale nominalizate prin Ordinul Ministrului Educaţiei se întocmesc numai în limba română".

El a arătat că diplomele în cauză sunt astfel de documente şi nu li se poate aplica prevederea din acelaşi articol de lege, potrivit căreia "celelalte înscrisuri şcolare şi universitare pot fi redactate în limba de predare".

"Este un lucru extrem de grav care s-a petrecut în judeţul Mureş, pe care l-aş cataloga pe de-o parte ca iresponsabilitate, pe de altă parte ca dezinteres şi lipsă de preocupare pentru interesele respectării legii educaţiei în judeţul Mureş. ISJ Mureş a cerat acest document pe care l-a transmis pentru absolvenţii de clasa a XII-a, pentru premiile de sfâr

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 4 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 43 minute
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 2 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 6 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum 3 ore
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 7 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 17 minute
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

Peste 5,500 de români au primit asistență medicală în minivacanța de Paște

Ziare.com acum o ora
Un număr de 5.509 persoane din regiunea Bucureşti - Ilfov au primit asistenţă medicală de urgenţă în perioada minivacanţei de 1 Mai şi de Paşte, 479 dintre solicitări fiind făcute doar în noaptea de Înviere, a declarat managerul general al Serviciul

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 6 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

18°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

16°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°