Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a fost bătut de un cetăţean german de origine română, Adrian Vlad, chiar în incinta Facultăţii de Drept din Bucureşti, unde predă demnitarul, scrie Gândul. Sursa: CODRIN PRISECARU
Incidentul a avut loc la sfârşitul lunii noiembrie. Bogdan Aurescu a fost omul care a apărat drepturile României în dosarul pe care ţara noastră l-a câştigat în faţa Ucrainei la Curtea Internaţională de Justiţie, pe tema platoului continental din Marea Neagră. De asemenea, acesta s-a remarcat în timpul negocierii dosarului privind scutul antirachetă cu SUA sau în negocierile cu Serbia privind minoritatea românească de acolo.
Se pare că motivul pentru care Aurescu a fost bătut de Adrian Vlad este faptul că refuză să apere cauza acestuia în litigiul pe care îl are cu Germania. Vlad se judecă la CEDO cu Germania, din cauza unui imobil.
CITIŢI ŞI TOP 3 RECOMANDĂRI EVZ.RO
ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Ion Iliescu şi-a văzut visul cu ochii: Avem "democraţie originală"!
VIDEO Colonelul Dogaru, liderul brațului armat al USL, îl amenință acum pe Ponta cu proteste de stradă: ”Așa cum am făcut-o atunci, o putem face oricând”
S-au împlinit CELE MAI SUMBRE presimţiri. USL îşi IA promisiunile inapoi!
"Când am dat să intru în amfiteatrul unde predau cursul, m-a abordat. M-a întrebat dacă eu sunt Bogdan Aurescu, apoi a început să mă lovească în toată regula, cu pumnii. El încearcă foarte agresiv să obţină sprijinul instituţiilor din România. Sună frecvent la MAE şi a devenit foarte agresiv şi cu unii dintre colegii mei, le trimite ameninţări cu moartea sau injurii prin email", a povestit Bogdan Aurescu pentru Gândul.
Bogdan Aurescu a alertat poliţia, iar Vlad are interdicţia de a părăsi România timp de 30 de zile (până pe 27 decembrie). În 2011, Vlad l-a atacat cu ouă pe preşedint