Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Delegaţii străine, în vizită la Consiliul Judeţean

Publicat in Adevarul, vineri 15 aprilie 2011 ·

Consiliului Judeţean Argeş a primit vizita unor delegaţii din Letonia și Franța. Întâlnirile au avut ca scop schimburi de experiență pe mai multe planuri.

Conducerea Consiliului Judeţean Argeş a primit, ieri, vizita unei delegaţii letone din Regiunea Jeglava, condusă de Edgars Turks – vicepreşedintele Consiliului Municipal Jelgava, în cadrul programului Comenius Regio - „Compararea sistemelor educaţionale”. Cu această ocazie a avut loc şi un seminar, având tema „Impactul proiectului în cele două regiuni partenere şi rezultatele obţinute”.

De asemenea, o delegaţie franceză, condusă de Jean Pierre Burdin, consilier general şi preşedinte al consiliului de administraţie al Spitalului Bassens – Savoia, şi Jean Maurice Lasserre – director, vizitează judeţul nostru, în baza parteneriatului dintre judeţul Argeş şi departamentul francez Savoia, în cadrul programului de cooperare descentralizată în domeniul sănătăţii mintale.

Vizita a avut ca obiectiv schimbul de experienţă între specialiştii din cadrul spitalelor de specialitate Sf. Maria din Vedea şi Spitalul Bassens, care derulează un parteneriat instituţional din anul 2000, în domeniul sănătăţii mintale.

Sala mare a Consiliul Judeţean Arges a găzduit reuniunea interprofesională pe tema sănătăţii mintale, prilej de dezbatere a temelor «Actualităţile politicilor de sănătate mintală în România şi Franţa», «Propuneri de proiecte ale celor două spitale din Argeş şi Savoia», dar şi «Practici spitaliceşti şi alternativele spitalizării». Totodată, a fost semnată şi convenţia de cooperare pe anul 2011 între cele două spitale, respectiv Spitalul Sf. Maria - Vedea şi Spitalul Bassens Savoia.

La această întâlnire, alături de oaspeţii francezi şi reprezentanţii Ambasadei Franţei la Bucureşti, au participat reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică Argeş, ai Laboratorului de Sănătate Mintală, ai S

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia l-a pus pe Zelenski pe lista persoanelor căutate

HotNews acum o ora
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor date în urmărire, a relatat sâmbătă agenţia de stat rusă TASS, citând baza de date a Ministerul rus de Interne, transmite Reuter

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

News.ro acum 22 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian. Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază învingător în faţa candidatei conservatoare, Susan Hall. Primarul Londre

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Aeronava care aduce Lumina Sfântă din Ierusalim a aterizat în România

Mediafax acum 28 minute
Delegaţia care aduce Sfânta Lumină de la Ierusalim îl are în frunte pe părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, care de 15 ani are misiunea de a aduce Lumina din Ţara Sfântă. Lumina

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum o ora
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum o ora
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 4 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Zeci de migranţi au trecut Canalul Mânecii spre Anglia, în ciuda ameninţării cu expulzarea în Rwanda

Mediafax acum 2 ore
Zeci de migranţi aflaţi în două bărci pneumatice au ajuns sâmbătă pe coasta sudică a Angliei, într-o traversare a Canalului Mânecii, dinspre Franţa. O navă franceză a urmărit ambarcaţiunile până când acestea au ajuns în apele engleze.

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°