Un raspuns simplu si direct ar fi: nu sunt. Diferentele de varsta din ce in ce mai mari, gandirea diferita in ceea ce priveste cariera, ca sa nu mai vorbim despre conflictul dintre generatii, ne fac pe noi, parintii, sa fim luati pe nepregatite. Singura solutie este sa ne adaptam vremurilor, tendintelor, evolutiei si sa avem incredere in copiii nostri.
Eu am 2 copii. Pe fata am facut-o, in mintea mea, pe rand, absolventa de canto si apoi invatatoare. De mica a avut grija de fratele ei mai mic, la scoala era extrem de atenta cu cei mai mici decat ea, iar diriginta din liceu mi-a spus ca pedagogia este ceea ce i se potriveste cel mai mult. M-am interesat in stanga si in dreapta, m-am documentat ce aptitudini sunt necesare, ce studii, daca trebuie sa faca ceva meditatii speciale etc. La sfarsitul clasei a 12-a a venit la mine si mi-a spus ca ea da la Jurnalism. Mi s-au taiat picioarele. De unde pana unde, cine i-a bagat in cap asa ceva.... Am inceput sa ma interesez despre ce inseamna sa fii jurnalist. Un prieten bun care lucra in televiziune mi-a spus ca nici sa nu ma gandesc. "Dane, baga-i mintile in cap. Este o meserie grea pentru un barbat, daramite pentru o mana de om cum e fiica-ta". Eram bulversat.
Fata mea, in schimb, era foarte hotarata. Mi-a spus ca se apucase de meditatii pentru creativitate de prin clasa a 11-a, ca stie pentru ce se pregateste si ca se va inscrie la jurnalism. Nu vroiam sa ii spun nu. Nu vroiam nici sa se dea cu capul de sus si sa imi reproseze ca nu am prevenit-o, asa ca i-am spus parerea mea, dar am lasat-o sa faca ce crede ea ca e mai bine. A intrat la facultate, din anul doi s-a angajat la radio, iar acum lucreaza in presa online.
Am fost pregatit pentru asa ceva? Nu. Nu m-am gandit niciodata ca voi sta in fotoliu cu un laptop in brate sa citesc articolele scrise de fata mea. M-am adaptat, am incurajat-o
