Termenul de "boschetar" este o creatie lingvistica postrevolutionara a romanilor, care defineste o categorie sociala care practic nu exista pina atunci. La auzul acestui termen cei mai multi intorc capul cu dispret, altii se uita in jur cu compasiune. Pentru toti insa, un lucru este cert: boschetarii sint copiii nimanui, oameni fara un acoperis deasupra capului. Ei nu au casa, nu au masa, nu au rude. Se au doar pe ei. Nu le e frica de nimic. Cu o singura exceptie: Politia. Ajunsi in fata oamenilor cu cascheta, regii boschetelor devin mici mogildete ascultatoare si supuse. Aici ei nu mai au nimic din tupeul si artagul de afara. Cooperarea cu ei este greoaie. Raspunsurile la orice intrebare sint monosilabice. Privirile furisate denota neincredere si frica. "Omerta" functioneaza la ei din instinct, ca autoaparare. Familiile din care provin, dezorganizate sau cu multi copii, in cele mai multe cazuri reprezinta unul dintre motivele care genereaza aceasta criza de comunicare. De casa isi mai amintesc doar vag. Teritoriul lor este acum unul imens. Intreaga magistrala feroviara Suceava- Bucuresti le apartine, ca de altfel si garile de pe acest traseu. Pentru ei, mediul organizat reprezinta o adevarata blasfemie. Internati in Casele de Copii sau in Centrele de Minori, nu au rezistat niciodata mai mult de 24 de ore. Pretextul a fost acela ca sint batuti. De fapt, institutiile respective nu reprezinta pentru ei mediul propice pentru manifestare. Se simt ingraditi. Prefera sa doarma vara in boscheti sau sub pasarele, iarna pe calorifere sau pe conductele cu apa calda, dar sa faca ce doresc. Cei mai multi dintre ei sint retardati si nu pot intelege ceea ce li se intimpla. Pina si poreclele care si le-au pus au conotatii tragi-comice. Unul este "Gagarin", altul este "Liteni", iar un altul raspunde la numele de "Moartea". Si daca "Liteni" vine de la pepiniera de unde provin cei mai