Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reformele economice şi problemele energetice

Publicat in Adevarul, luni 3 iulie 2006 ·

Reformele economice, problemele legate de energie, îmbătrânirea populaţiei, puterea de cumpărare, încălzirea globală şi securitatea vor domina agenda preşedinţiei finlandeze a Uniunii Reformele economice, problemele legate de energie, îmbătrânirea populaţiei, puterea de cumpărare, încălzirea globală şi securitatea vor domina agenda preşedinţiei finlandeze a Uniunii Europene, ce a debutat la 1 iulie. Prezentând programul preşedinţiei ţării sale la UE, ministrul de externe Erkki Tuomioja a spus că, pentru a face să progreseze reformele economice ale Uniunii, Finlanda va da ca exemplu propriul său succes în realizarea unui "grad de competitivitate de clasă mondială". Problemele energetice vor ocupa un loc central pe agenda finlandeză atât în ceea ce priveşte relaţiile UE cu Rusia, ca important furnizor de energie, cât şi al securităţii energetice, în general. Finlanda va avea consultări cu statele membre în legătură cu proiectul de constituţie în speranţa de a exista un nou tratat în 2008. Tuomioja a spus că, deşi există o probabilitate de aproape sută la sută ca tratatul să intre în vigoare în forma sa actuală, niciun stat membru nu a cerut o revizuire completă a documentului. Legat de procesul de extindere, Erkki Tuomioja şi-a exprimat speranţa că Bulgaria şi România vor adera, aşa cum este programat, la 1 ianuarie 2007, subliniind că decizia finală privind aderarea depinde de evaluarea din toamnă a Comisiei Europene. Finlanda va continua negocierile privind extinderea ulterioară a UE, a subliniat şeful diplomaţiei de la Helsinki, care a recunoscut însă că desfăşurarea negocierilor de aderare a Turciei ar putea fi în pericol dacă Ankara nu va ratifica acordul de uniune vamală cu "Cei 25", între care şi Ciprul. Finlanda consideră că este posibilă o creştere a încrederii cetăţenilor în UE, dacă vor fi înregistrate rezultate concrete pe anumite dosare unde Uniunea este

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum o ora
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 2 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 7 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 2 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 4 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 4 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 8 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 8 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 2 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

15°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

7°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°