Chiar daca unii brokeri spun ca acum este timpul achizitiilor, alunecarea Bursei de la Bucuresti pare de neoprit.
Bursa de la Bucuresti a inregistrat ieri a cincea zi de scadere consecutiva, toti indicii inregistrand deprecieri de peste 3%, pe fondul unei evolutii negative a tuturor pietelor de capital la nivel mondial.
Cele cinci zile de scaderi au adus pierderi de 8,5% pe BET si 11% pe BET-FI, iar de la inceputul anului, cei doi indici au pierdut 31%, respetciv 36%. Cele mai lichide actiuni de pe piata, SIF Moldova (SIF2) si SIF Oltenia (SIF5), au inregistrat scaderi de 5,5%, respectiv 4,2%, in timp ce actiunile celei mai mari banci listate, BRD, au pierdut 4,9%. Puternic lovite au fost si actiunile din sectorul energetic, procesatorul de titei Rompetrol Rafinare (RRC) pierzand peste 7%, iar transportatorul de energie Transelectrica (TEL) - 6%.
Nicio companie nu a fost insa ferita de scaderi, fiind pentru prima data de la inceputul Bursei de Valori, in 1996, cand nicio actiune nu nu inregistra crestere la sfarsitul sedintei de tranzactionare.
"Este clar ca apare din nou corelarea cu pietele internationale, care-si face simtit efectul mai ales in momentele de scadere. Starea de disconfort a investitorilor, panica si incertitudinile care caracterizeaza pietele externe se reflecta si pe piata noastra", sustine Rares Nilas, directorul general al BT Securities.
Principalele burse vest-europene au pierdut ieri circa 1%, in timp ce pe pietele asiatice si pe cele est-europene scaderile au depasit 3%. Aceste scaderi vin dupa ce grupul american General Electric a anuntat la sfarsitul saptamanii trecute prima scadere de profit din ultimii cinci ani.
Analistii sustin ca scaderile din ultimele zile nu mai sunt legate de stirile macroeconomice interne, cat de inrautatirea starii de spirit a investitorilor institutionali pe fond