Preşedintele Sindicatului Arbitrilor de Fotbal din România, Robert Nuţu, a fost chemat astăzi la CCA pentru a da explicaţii cu privire la demersul iniţiat de cavalerii fluierului ca şeful Comisiei Centrale să nu aibă rude de gradul 1 în arbitraj.
Vasile Avram a fost deranjat de faptul că zilele trecute a apărut în presă o declaraţie a lui Robert Nuţu potrivit căreia arbitrii din cele trei ligi ar fi votat în unanimitate propunerea, refuzată ulterior de Comitetul Executiv al FRF.
”Nu am spus că arbitrii au votat în unanimitate, ci ei au făcut propunerea, iar Biroul Executiv al Sindicatului au aprobat-o în unanimitate”, a precizat preşedintele Sindicatului Arbitrilor de Fotbal din România, Robert Nuţu.