Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nestle România estimează afaceri la acelaşi nivel cu 2012 şi are ca obiectiv revenirea pe creştere

Publicat in Mediafax, vineri 15 noiembrie 2013 ·

Nestle România estimează că va încheia 2013 cu o cifră de afaceri similară cu cea de anul trecut, de 718 milioane lei, şi rămânerea pe profit, a declarat directorul general al companiei de bunuri de larg consum, Herve de Froment, care arată că principalul obiectiv este revenirea pe creştere.

"La începutul anilor 2000 creşterile erau de două cifre pentru noi toţi, iar după 2008, odată cu venirea crizei, ratele au început să scadă. Lucrurile s-au schimbat şi trebuie să ne adaptăm. În acest an, dacă suntem la acelaşi nivel, şi ăsta este targetul nostru, vom fi mulţumiţi. În termeni de profit, vom rămâne în zona pozitivă", a arătat de Froment.

La nivelul primului semestru al acestui an, compania a avut o cifră de afaceri de 352 milioane lei şi un profit de 3,5 milioane lei. Anul trecut compania a raportat o cifră de afaceri de 718 milioane lei, în creştere cu 8% comparativ cu anul anterior, şi trecerea pe profit, de 5,5 milioane lei, după mai mulţi ani în care a înregistrat pierderi.

Oficialul Nestle România a adăugat că obiectivele principale ale companiei sunt reîntoarcerea pe creştere şi o activitate echilibrată, şi s-a arătat optimist în ceea ce priveşte perspectivele de creştere ale companiei.

"Vom creşte mai accelerat pe unele categorii şi mai puţin accelerat pe altele. Rămânem optimişti, pentru că sunt oportunităţi. Trebuie să crească puterea de cumpărare pentru că aşa va veni creşterea. Vrem să câştigăm cotă de piaţă. Vom reveni pe creştere cât de curând", a arătat de Froment.

Referitor la posibilităţile de creştere a puterii de cumpărare, şeful companiei a menţionat majorarea venitului net şi scăderea inflaţiei.

Portofoliul Nestle Romania cuprinde cereale pentru micul dejun şi batoane de cereale, băuturi calde, divizia Nestle Professional, dulciuri, îngheţată, produse culinare, produse pentru sugari şi hrană pentru animal

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 3 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 5 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 6 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 7 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 10 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 8 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Justiţia din Nepal a ordonat limitarea numărului de permise pentru escaladarea Everestului

Adevarul acum 5 ore
Curtea Supremă din Nepal a ordonat guvernului să limiteze numărul de permise eliberate pentru escaladarea Everestului şi a altor vârfuri din Himalaya, a declarat pentru AFP un avocat care a depus o cerere în acest sens.

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 4 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

SUA condamnă atacurile cibernetice din Europa și acuză Rusia că s-ar afla în spatele lor

Ziare.com acum 3 ore
Diplomaţia americană a condamnat vineri, 3 mai, o recentă campanie de atacuri cibernetice în Europa şi a atribuit Rusiei responsabilitatea pentru aceste acţiuni, aşa cum au făcut deja guvernele german şi ceh, relatează AFP. "Statele Unite condamnă c

O ofensivă israeliană asupra Rafah „ar putea duce la o baie de sânge”, spune șeful OMS

HotNews acum 2 ore
O ofensivă terestră a armatei israeliene asupra orașului Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, „ar putea duce la o baie de sânge”, a avertizat vineri șeful Organizației Mondiale a Sănătății pe rețeaua de socializare X. Civili palestinieni lângă o clădire dis

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

18°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

13°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°