Rar se făceau excursii la munte. Domnul "sindicat" se ocupa şi puteam pleca cu autobuzul, sâmbătă dimineaţa, ora opt, cel târziu! Cu sau fără copii, ne instalam în autobuz, după afinităţi şi rubedenii profesionale, adică naşa de la contabilitate, cu fina de la producţie şi tata de la sculărie, cu fiul de la proiectare etc. Puneam pacheţoaie mari pe picioare, sau între, ca să nu obturăm trecerea dintre scaune. Şoferul, băiat BTT-ist cu state vechi, dintr-o privire radiografia conţinutul pacheţoaielor şi, înainte de a porni se întorcea şi ne zicea: "Fetelor, pentru că noi eram într-o majoritate nimicitoare, la întoarcere, să nu văd urmă de pachet pe culoar!". Ştia el, ce ştia! Noi juram că nu şi el, plin de ifose, dădea bice cailor pe drumul patriei, către Azuga, localitatea celebră prin fabrica, tot atât de celebră, de bere. Acolo era capătul călătoriei autobuzului. Nu şi al nostru!
Orice excursie trebuie să aibă un scop. Al nostru era vânătoarea! Pornite la drum, legam mici discuţii-şuşoteli ce puneau la punct studierea unor obiective, care să ne uşureze atingerea ţelului. Pe la Breaza, Mihaela de la proiectare la rugat pe şofer să ne lase la Buşteni. La trecerea pe sub pasarela de la Fabrica de Hârtie, se opreşte maşina şi şoferul zbiară: "Cine vrea să rămână aici, să coboare! La ora şase, să fie tot aici! S-a'nţeles?! Cine nu e, vine cu trenu'!". Au rămas în autobuz doar cinci persoane, trei bărbaţi şi două femei. Ei s-au dus la Fabrica de Bere Azuga, pentru un studiu de câte beri puteau bea şi căra acasă, întrucât erau vânători începători.
Noi eram dornice de a lega relaţii rodnice şi trainice, pentru un viitor luminos! Aşa că, ne-am format grămada de atac, după ce am stabilit să luăm masa la Hotelul Silva, sau măcar în preajma lui. Eu şi două colege am mers către un pont cu vânat sigur. După ce am dat telefon, ne
