Specialiştii în psihologia socială fac portretul robot al persoanelor care, din diferite motive, nu au încredere în sistemul bancar. Sursa: Shutterstock
Oameni trecuţi de prima tinereţe, din localităţi sub 200.000 de locuitori ori din mediul rural, de regulă fără studii superioare - aşa arată, în viziunea analiştilor economici, „portretul-robot” al românilor care preferă să ascundă prin casă banii economisiţi, decât să îi depună la o bancă.
Exasperaţi de experimentarea unei fiscalităţi cât se poate de proaste după Revoluţie, românii au rămas captivi într-o lipsă de încredere totală faţă de instituţiile financiare. Aşa că, atunci când îşi pun problema să pună depoarte bani albi pentru zile negre, de cele mai multe ori consideră mai sigur dedesubtul saltelei de acasă decât seiful unei bănci comerciale.
Ascunzătoare în torpedoul maşinii
De fiecare dată când s-au schimbat banii, au apărut, mult după ce a expirat termenul de preschimbare a monedelor vechi, persoane care au uitat adevărate averi dosite prin casă.
„Am găsit, după ce mi-a murit bunica, teancuri de bani vechi, pe care-i economisise şi cu care nu mai puteam face nimic. Milioane de lei ascunşi în buzunarele hainelor pe care le purtase în tinereţe şi care nu părăseau niciodată dulapul”, zice Ofelia G.
O pensionară povesteşte ce şoc a avut atunci când şi-a dat seama că toate economiile soţului ei erau ascunse în torpedoul maşinii. „Are pensie mare, câteva mii de lei şi totdeauna spunea că pune bani deoparte că nu se ştie ce vremuri vin. Din întâmplare, am dat peste bani în maşină şi m-a apucat groaza, că putea face accident sau aceasta putea fi spartă şi toţi banii luaţi”, a povestit Alexandra P.
Recent, o familie din judeţul Alba a trăit zile de disperare, după ce soţia a aruncat la gunoi o pereche de ghete vechi în care so