În ultimii ani ai regimului comunist, folclorul urban preschimbase lozinca oficială "Ceauşescu PCR" într-o expresie anecdotică lungită hâtru sub forma "Ceauşescu pe cer e!". Vorbe de duh care, dincolo de umorul lor sec, ascundeau totuşi un fapt real: plimbăreţul preşedinte al României socialiste şi-a petrecut foarte mult timp la bordul avioanelor oficiale, care l-au purtat pe toate meridianele şi paralele lumii.
Piloţii: oameni cu totul deosebiţi, cu nervi de oţel şi o pregătire excepţională, cărora le încredinţăm vieţile noastre când ne suim într-un avion. Iar după cum ştim, Ceauşescu s-a deplasat adeseori pe calea aerului. Uneori aici, pe lângă casă, între două oraşe ale României socialiste. Alteori, spre cele mai îndepărtate colţuri ale lumii, la mii de kilometri distanţă. În mâinile cui îşi punea viaţa şi pe cine se baza el în astfel de ocazii? Pe avioanele şi pe piloţii care le deserveau în ceea ce, neoficial, se numea "Flotila Specială". O instituţie aparte, despre care noi, oamenii obişnuiţi, nu ştiam mare lucru. O instituţie ascunsă sub un văl des de secrete care nici până în zilele noastre nu s-a risipit de tot.
"ZBOR DE IMPORTANŢĂ DEOSEBITĂ"
Exerciţiu de imaginaţie: închipuiţi-vă un Nicolae Ceauşescu transpirat, târând după el geamantane imense cu bagaje, cu biletul de avion în dinţi, înghesuit printre călătorii din Aeroportul Internaţional Otopeni în aşteptarea unui avion care să-l ducă într-o ţară de la capătul lumii. O scenă de teatru absurd care nu s-a petrecut, bineînţeles, niciodată. "Nea Nicu" era şef de stat şi nicăieri în lumea asta şefii cei mari nu se amestecă, pe aeroport, cu oamenii obişnuiţi. Ne place sau nu, în faţa lumii, el era pe atunci cel mai înalt reprezentant oficial al ţării noastre. Poziţie de vârf ce-i oferea un statut aparte. Aici, acasă, momentul în care "avionul prezidenţial" îşi de
