Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucureşti: „Stimaţi călători, trenul întârzie şase ore!“

Publicat in Adevarul, sâmbătă 10 octombrie 2009 ·

Opt trenuri care au circulat ieri pe ruta Braşov-Bucureşti au avut întârzieri de până la şase ore din cauza unui cablu rupt în apropiere de Comarnic . Media întârzierilor pe marile magistrale feroviare era, până în urmă cu două luni, de aproximativ 30 de minute. În prezent, aceasta a depăşit 70 de minute.

Circulaţia trenurilor de călători de pe ruta Braşov – Bucureşti şi retur a fost afectată, ieri, din cauza unui deranjament provocat de un cablu rupt la locomotiva unui tren de marfă care a staţionat cinci ore între Comarnic şi Valea Largă.

Opt trenuri de persoane, printre care şi unul internaţional, care se îndreptau spre Bucureşti, au ajuns cu întârzieri de peste 30 de minute. Potrivit reprezentanţilor Ministerului Transporturilor, cea mai mare întârziere a avut-o trenul accelerat 1642 Baia Mare - Bucureşti Nord: 379 de minute.

Simona Muscă şi Gabriela Bunu sunt două studente care au luat ieri dimineaţă Rapidul 742, din Braşov la Bucureşti. „Trenul a ajuns deja din Baia-Mare în Braşov cu 50 de minute întârziere. Ni s-a transmis că va fi întârzierea din motive necunoscute“, a spus Simona.

Confuzia oamenilor s-a transformat în nervozitate. „La Predeal, am stat în staţie o oră şi jumătate. Nu înţelegeam ce se întâmplă. Controlorul a venit în fiecare vagon şi ne-a explicat motivul întârzierii: «s-a rupt un fir»“, a completat Gabriela.

Fetele care voiau să ajungă în Capitală pentru a participa la un concurs, ar fi trebuit să ajungă în Gara de Nord la ora 10.28, dar au ajuns cu două ore şi jumătate mai târziu.

În tot acest timp, ministrul Transporturilor Radu Berceanu i-a demis din funcţie pe subsecretarul de stat în Ministerul Transporturilor pe problem feroviare, Constantin Axinia, şi pe directorii generali ai CFR Infrastructură şi CFR Călători.

Întârzierile, la ordinea zilei

În ultimii ani, viteza trenurilor s-a redus sub

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului

Mediafax acum o ora
Premierul spune că a discutat despre această investiţie cu foste mari glorii ale clubului şi cu suporterii alb-roşii, la care a participat alături de Rareş Hopincă, candidatul PSD-PNL la primăria sectorului 2. „Construcţia noului stadion ultramodern

Când vor avea loc funeraliile președintelui iranian Ebrahim Raisi, mort în accidentul de elicopter

Ziare.com acum 3 ore
Funeraliile preşedintelui iranian Ebrahim Raisi, mort duminică într-un accident de elicopter, urmează să înceapă marţi, 21 mai, la Tabriz, în nord-vestul ţării, a anunţat luni, 20 mai, agenţia de presă oficială Irna, relatează AFP. "Ceremonia funera

Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru premierul Netanyahu şi Yahya Sinwar - liderul Hamas. Acuzaţiile sunt de crime de război şi crime împotriva umanităţii / Reacţii dure din Israel / Reacţii la nivel internaţional

Mediafax acum 3 ore
Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru liderul Hamas Yahya Sinwar şi premierul israelian Benjamin Netanyahu. Procurorul CPI: Există toate motivele să credem că prim-ministrul israelian Netanyahu este responsabil penal pentr

Cererea României de extrădare a lui Paul al României a fost respinsă de justiţia din Malta. Decizia nu este definitivă

News.ro acum 4 ore
Un tribunal din Malta a respins, luni, cererea autorităţilor române de extrădare a prinţului Paul Philippe al României, magistratul estimând că există un "risc real" ca acesta să sufere o încălcare a drepturilor sale fundamentale, relatează Times of

Israelul consideră „o ruşine istorică” cererea procurorului CPI de emitere a mandatului de arestare pentru Netanyahu

Adevarul acum 2 ore
Ministrul israelian de externe, Israel Katz, a calificat luni drept o „decizie scandaloasă” cererea procurorului Curţii Penale Internaţionale (CPI) de emitere a unor mandate de arestare împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu şi ministrul

Accident cu șapte autovehicule pe DN1, în apropiere de Ploiești FOTO

Ziare.com acum o ora
Un accident în care au fost implicate mai multe autovehicule a avut loc luni după-amiază, 20 mai, pe drumul naţional DN 1, la Bărcăneşti, traficul fiind blocat şi deviat pe sensul către Bucureşti. Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) P

Neil Lennon a fost numit în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid

Mediafax acum 4 ore
Neil Lennon, în vârstă de 52 de ani, a fost numit luni în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid, anunţă clubul de fotbal. „Îmi doresc să facem performanţă, acesta este obiectivul meu principal”, spune Lennon.

UPDATE - Constanţa: Copil de nouă ani, căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, după ce s-a urcat într-un cireş / A fost scos şi dus la spital cu elicopterul - FOTO

News.ro acum 4 ore
Un copil în vârstă de nouă ani a căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, în judeţul Constanţa, după ce s-a urcat într-un cireş şi s-a dezechilibrat. A fost scos, fiind dus la spital. UPDATE: Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţ

Doi morţi şi zece răniţi în China, într-un atac cu cuţitul comis de o femeie într-o şcoală primară la Guixi

News.ro acum 4 ore
O femeie a ucis cu cuţitul două persoane şi a rănit alte patru luni, într-o şcoală primară în centrul Chinei, potrivit poliţiei locale, citată de postul de stat CCTV, relatează AFP. Atacul a avut loc către prânz, n oraşul Guixi, în provincia Jiangxi

MApN anunţă o nouă campanie de recrutare a rezerviştilor voluntari pentru anul 2024. Sunt 4936 de locuri disponibile la nivel naţional

Mediafax acum 4 ore
„Ministerul Apărării Naţionale organizează, în perioada 20 mai - 27 iunie, o nouă campanie de recrutare şi selecţie pentru cetăţenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în rezervă, în calitate de rezervist voluntar în Armata României. Sun

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

13°/25°
joi

12°/25°
Iasi
acum

22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
Constanta
acum

15°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

13°/22°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
joi

13°/16°
Timisoara
acum

22°
lun.

15°/24°
mar.

13°/24°
mie.

15°/23°
joi

14°/23°