Noutatea acestei veri, triste şi îngrijorătoare, este transformarea lui Traian Băsescu într-un megafeudal. Mergând ca Duhul Sfânt peste ape, preşedintele intră în ogrăzi inundate şi dă sfaturi iobagilor săi. Nu-i ascultă niciodată. Preşedintele şi supuşii săi nu dialoghează; vorbesc mereu în paralel. Cineva spune că nu îşi poate asigura casa cu un venit sub o mie de lei din care abia poate trăi, seniorul decretează simplu şi rece: "Atunci nu cere nimic de la stat!". Sau, dacă poporul insistă, îl face mincinos. Sau califică acest gen de abordare drept ţăţism.

Copiii şi bătrânii, pe care îi îmbrăţişa în campanie, au devenit acum neobrăzaţi şi nerecunoscători. Nu vor să treacă sub limita cea mai de jos a sărăciei fără să protesteze, fără să se zbată. Inculţi, nu pot pricepe cifrele exacte din strategia prezidenţială care mută ştiinţific banii din buzunarele aproape goale la un buget care ştie mai bine cum să-i folosească, oferindu-i sicofanţilor puterii.

Noul feudal pledează peste tot pentru biruri noi şi invocă FMI-ul ca pe o Înaltă Poartă de la care şi-a cumpărat anul trecut, cu banii noştri, liniştea necesară pentru un nou mandat.

El are şi o viziune economică adaptată la noua lui imagine de vătaf. Vrea întoarcerea la autarhie. Gospodăria ţărănească, chiar inundată, poate înlocui banii pe care statul nu-i mai dă. Pâinea să se facă în casă, găina din curte să înlocuiască salamul de pe raft. Din garduri vechi de scândură se pot face saboţi. Iar o băşică de porc poate înlocui iar, cum nu se poate mai bine, geamul de sticlă de la ferestre.

Într-o vreme în care economiştii cer peste tot măsuri de stimulare a economiei printr-o circulaţie mai rapidă şi mai eficientă a banilor, Traian Băsescu vrea să îndese banii la buget şi să-i facă pe români să planteze grâu în balcon şi livezi în lifturi. Tot acest spectacol dezolant combină scene d