Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum vede Lituania preluarea preşedinţiei UE

Publicat in Romania Libera, vineri 28 iunie 2013 ·

Lituania vrea să plaseze preşedinţia sa semestrială a Uniunii Europene (UE), pe care o va prelua pe 1 iulie, sub semnul apropierii de fostele republici sovietice din estul Europei, o iniţiativă considerată de Moscova drept o ingerinţă în zona sa de influenţă, relatează AFP, potrivit Mediafax.

"Europa trebuie să înţeleagă că momentul este crucial pentru ca partenerii din Est să se apropie de Uniunea Europeană. Noi dorim să ajutăm aceste ţări", declară preşedinta lituaniană, Dalia Grybauskaite, într-un interviu pentru AFP.

Lituania, care succedă Irlanda la preşedinţia UE, va organiza în noiembrie un summit între UE şi cele şase state ale Parteneriatului Estic - Ucraina, Republica Moldova, Belarus, Armenia, Azerbaidjan şi Georgia.

UE trebuie să le implice "într-un proces de integrare mai rapid şi mai profund" şi să evite aplicarea politicii standardelor duble pentru aceste ţări şi Rusia în legătură cu anumite subiecte, precum liberalizarea regimului de vize, afirmă Grybauskaite.

La summitul Parteneriatului Estic, Ucraina va trebui să semneze un acord comercial de asociere cu UE, aflat în discuţii de mai mult timp.

Însă UE a anunţat în nenumărate rânduri că vrea mai întâi să soluţioneze cu Kievul mai multe aspecte privind drepturile omului şi, în special, detenţia fostului premier Iulia Timoşenko.

"Afacerea Timoşenko a devenit un simbol şi ei trebuie să înţeleagă, ei trebuie să facă ceva", apreciază Grybauskaite, adăugând că Europa "nu va dicta" ceea ce Kievul va trebui să facă în vederea semnării unui acord.

Moscova, care, la rândul său, presează Ucraina să se alăture Uniunii Vamale Rusia-Belarus-Kazahstan, este îngrijorată de concurenţa Parteneriatului Estic.

"Suntem puţin preocupaţi de îndemnurile lansate de către unii oficiali politici în care le dictează ţărilor din Parteneriatul Estic să aleagă una dintre cele două uniun

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum o ora
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 6 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 12 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 4 ore
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 5 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 5 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 9 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Vremea

București
acum

14°
dum.

10°/15°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

10°/17°
Iasi
acum

12°
dum.

9°/17°
lun.

6°/15°
mar.

8°/16°
mie.

6°/17°
Constanta
acum

15°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

9°/15°
mie.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

7°/14°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
mie.

8°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

12°/21°