Uite, pornesc din parcarea de le Universitate dînd respect de muie pentru obligatoriu dreapta, trag de volan şi o iau la stînga tăind unui papagal calea şi mă bag la nasture, aştept un pic şi văd că nu trece decît un babalîc, aşa că, după ce-l văd tîrîit, calc pe roşu, claxonez pe la Dalles un mort cu maxi-taxi, care nu văzuse că se făcuse verde cu două secunde înainte, mă bag prin cei treizeci de centimetri lăsaţi de un VW în faţa unui Rover, tai calea ăluia, ăla mă lasă cu farurile în ochii mei fragili de rigoarea lui de idiot, tai fără să mă asigur a treia bandă şi mă instalez bine-mersi în spatele unui Nissan, cu un dă-i lui ăla tatonare pe tot terenul, cu muci de faruri în oglinda lui, încît la Romană coboară din maşină şi mă priveşte, intru pe banda opusă, mă bag prin faţa Nissan-ului şi mă aşez cu personalitate pe trecerea de pietoni, pînă simt în ceafă verdele, aşa se face că avansez iar într-un nasture, acum ăla de la Romană, pe care-l desfac cu 60 pe oră, ceea ce mă propulsează în cîteva secunde în fundul unei coloane ce umbreşte restaurantul chinezesc, aşa că nu mă las şi forţez o portieră la portieră pe lîngă un gras imbecil ce mă priveşte prin ochii unei pipiţe de firmă mică, rad o oglindă de Mercedes şi mă bag scurt pe dreapta prin faţa unui autobuz frînînd brusc, dar în numele salvării pielii mele, bă, dar tot nu mă descurc foarte tare în aglomeraţie, aşa că merg pe claxon la refuz cînd bănuiesc că e verde la Guvern şi nu înaintez decît două maşini cînd iar iau roşu, un roşu de care nu-mi pasă foarte tare, că ajung al doilea la stop şi îl claxonez pe primul, pînă ăla îşi mută fiara un pic stînga, suficient ca să profit de un metru în dreapta mea şi să mă strecor pe un roşu cu o babă şi ea trecînd pe unde, bre, treci, babo, te caută moartea pe-acasă şi o ocolesc un pic, un pic o julesc şi mă bag pe dreapta spre bănci, dar iau drept înainte, nu mult