Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Natalitatea, în cădere liberă. De ce nu-și mai doresc femeile copii

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 14 martie 2012 ·

Partenerii care nu se pun de acord când să vină barza în viaţa lor fie au probleme financiare, fie sunt imaturi sau incompatibili.Din ce în ce mai mulți parteneri amână marea decizie. Sursa: SHUTTERSTOCK

Iulia are 25 de ani, un job stabil şi o casă. Deşi pentru vârsta ei este "realizată", nu cedează rugăminţilor iubitului ei de a avea un copil peste un an sau doi. Vrea să fie mamă, dar nu ştie când. Încă se consideră un copil şi nu crede că mai e loc de alte respon­sabilităţi în viaţa ei, în viitorul foarte apropiat.

"Sunt zăpăcită, uit lucruri, stau mult la muncă, ajung târziu, nu mai am timp de treburi casnice, abia mai ies în oraş. Mă întreb dacă aş avea şi copil, aş înnebuni?", spune îngrozită.

România, ţara caselor cu trei generaţii

Timpurile în care femeile să măritau la 19 ani şi făceau copii la 20 sunt apuse, cel puţin în zona urbană. Şi rolurile par să se fi inversat: dacă înainte ele îşi înduplecau cu greu partenerii să devină taţi, acum bărbaţii duc muncă de lămurire cu soţiile, care amână maternitatea până le sună ceasul biologic.

Iar cifrele natalităţii sunt negre. În prezent, în ţara noastră se nasc de două ori mai puţini copii ca acum 20 de ani, iar prognozele trag un semnal de alarmă că populaţia se va înjumătăţi în următoarele decade. Conform datelor oferite de Institutul Naţional de Statistică, rata brută a natalităţii a fost, până în 1966, de 14,3 de nou-născuţi la mia de locuitori, scăzând la 9,3, în prezent.

Sărăcia pare să fie cauza principală, dacă luăm în calcul că România este ţara caselor cu trei generaţii. Una din patru gospodării este formată din bunici, părinţi şi nepoţi, ceea ce ne clasează pe locul trei de la coadă în topul ţărilor europene, după Bulgaria şi Letonia, conform Eurostat.

"Copilul este o carte de vizită. Părinţii vor să-i ofere totul, asta şi pen

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 6 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 11 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 8 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 9 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 11 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 10 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 7 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 6 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Prefectura Prahova: Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August au fost finalizate

Mediafax acum 10 ore
Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August din Slănic au fost finalizate, a anunţat vineri după-amiaza prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. Acesta susţine că, în perioada următoare, eventuale tasări ale acestei lucrări sunt normale.

Bacău: Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, ajutaţi de jandarmi după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova

News.ro acum 9 ore
Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, au fost ajutaţi, vineri, de jandarmii din Bacău, după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova, şi s-au temut să înainteze.

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/15°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

10°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°