Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reguli stricte în terapia cancerului

Publicat in Adevarul, miercuri 16 septembrie 2009 ·

De la 1 septembrie sunt tratate patru tipuri de cancer, după o serie de protocoale terapeutice. Până acum, pentru cancerul de sân, de colon, de col uterin şi de prostată nu existau reguli terapeutice stricte. Medicii oncologi decideau ce tipuri de terapii să aplice în absenţa unor ghiduri de practică medicală cu privire la paşii tratamentului pentru cancer. Începând cu 1 septembrie, toţi medicii oncologi vor fi nevoiţi să urmeze anumite etape în aplicarea tratamentului, de la metodele de investigare până la tehnicile şi terapiile cu medicamente sau chirurgicale ce trebuie folosite, în funcţie de tipul de cancer şi de stadiul acestuia.

Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii explică introducerea protocoalelor pentru aceste tipuri de cancer prin nevoia de standardizare a actului medical. „Bolnavii de cancer trebuie să fie trataţi la fel, atât în cadrul Institutului Oncologic din Bucureşti, cât şi în cadrul secţiei de oncologie a unui spital din, să spunem, Reşiţa”, explică Oana Grigore, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii.

Porivit oficialului, schimbarea majoră pe care au adus-o protocoalele terapeutice este aceea că bolnavii vor beneficia de tratament prin respectarea unor paşi precişi. „Medicii nu vor mai putea recomanda un tratament de ultimă generaţie fără să fi încercat, mai întâi, tratarea cancerului cu medicamente stabilite în protocol drept primă opţiune de tratament”, explică Oana Grigore.

Protocoalele, contestate de pacienţi

Deşi ghidurile terapeutice presupun standardizarea tratamentului, adică respectarea aceloraşi reguli în orice secţie de oncologie din ţară, reprezentanţii bolnavilor de cancer spun că acestea pot îngreuna şi mai mult accesul pacienţilor la tratamentele de ultimă generaţie.

„Ideale ar fi protocoalele de tratament care să permită lejeritatea medicului în aleger

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum 50 minute
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum o ora
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

Germania acuză Rusia de un atac cibernetic "intolerabil": ”Vor exista consecințe”

Ziare.com acum o ora
Germania a acuzat vineri, 3 mai, hackerii ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic „intolerabil” împotriva membrilor Partidului Social-Democrat şi a avertizat că acesta nu va rămâne fără consecinţe, relatează AFP. Ministra germană de externe,

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 3 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Datoria guvernamentală a urcat la 52,4% din PIB, în februarie 2024

Wall-Street.ro acum o ora
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat, în februarie 2024, până la 841,292 miliarde lei, de la 801,687 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor (MF). Ca procent din PIB, datoria

Ucraina ar putea ajunge în cele din urmă la negocieri cu Rusia, admite un oficial al serviciilor secrete ucrainene

News.ro acum 2 ore
Ucraina va trebui la un moment dat să intre în discuţii cu Rusia pentru a pune capăt războiului dintre cele două ţări, a declarat un oficial de rang înalt al serviciilor secrete ucrainene într-un interviu publicat joi, relatează Reuters. Preşedintel

Un bărbat a murit după ce a fost împușcat în piept, la o partidă de vânătoare

Press Alert acum 20 minute
Foto: Arhivă Tragedie la vânătoare, joi seara, în zona localității hunedorene Boholt. Un bărbat a murit după ce arma unui coleg s-a descărcat accidental. „La data de 2 mai 2024, în jurul orei 21:55, Poliția Municipiului Deva a fost sesizată prin int

Israelul anunţă moartea unui ostatic în Fâşia Gaza

News.ro acum 2 ore
Un ostatic israelian reţinut în Fâşia Gaza de la atacurile Hamas din 7 octombrie 2023 a fost declarat mort, au anunţat vineri dimineaţă autorităţile israeliene şi rudele sale, relatează AFP. Dror Or, în vârstă de 49 de ani, era reţinut în Fâşia Gaza

Ungaria. Cheltuielile pentru apărare vor fi majorate dacă războiul din Ucraina se prelungeşte în 2025

Mediafax acum o ora
Cheltuielile pentru apărare din Ungaria vor fi majorate dacă războiul din Ucraina se prelungeşte în 2025. Anunţul a fost făcut premierul Viktor Orban. Acesta nu a spus cu ce sumă va creşte bugetul apărării.

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 3 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Vremea

București
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

23°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°