Mesajul a fost trimis. Multumesc!

RA-APPS nu a reuşit nici în iunie să vândă vreun imobil, chiar dacă a redus preţul

Publicat in Mediafax, joi 20 iunie 2013 ·

RA-APPS nu a reuşit nici în iunie să vândă vreun imobil deşi a redus preţul de pornire, conform sistemului avizat de Guvern, cu circa 10% faţă de cel iniţial, vânzând două dosare de prezentare pentru un singur apartament din totalul celor peste 40 de active ofertate, fără să primească preţul cerut.

"Nu a foat vândut niciun imobil scos la vânzare, prin licitaţie publică cu strigare, în perioada 11-18 iunie 2013. Doar la licitaţia din 14 iunie, pentru imobilul/apartament situat în strada Pictor Negulici nr. 32, au fost cumpărate două dosare de prezentare a proprietăţii, la licitaţie participând un singur ofertant care însă nu a oferit preţul de pornire a licitaţiei", au transmis pentru MEDIAFAX reprezentanţii Regiei Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS).

RA-APPS a decis, în urmă cu o lună, să scoată din nou la vânzare imobile pentru care nici nu a reuşit anterior să organizeze licitaţii, în lipsă de clienţi, preferând să le ofere acum la un preţ cu circa 10% mai mic deşi experţii au explicat că singura soluţie pentru un câştig mai bun este înfiinţarea unui fond imobiliar la bursă

Regia preferă astfel să apeleze la noul sistem aprobat de Guvern în primăvara acestui an, prin care imobilele pot fi vândute la un preţ mai mic comparativ cu cel de pornire dacă licitaţia se repetă. Dacă licitaţiile eşuează, imobilele RA-APPS vor putea fi vândute prin negociere.

Preţul a fost scăzut atât la apartamente, cât şi la spaţii comerciale şi vile din staţiuni turistice.

Astfel, preţul de pornire al vilei Predeal din staţiunea montană, cu suprafaţă construită desfăşurată de 558 metri pătraţi, a fost diminuat de la 240.100 euro la 217.300 euro, iar preţurile pentru terenul de tenis (peste 6.660 metri pătraţi) şi terenul de minigolf (peste 7.750 metri pătraţi) al hotelului Arad din staţiunea Neptun-Olimp au fost tăiate de la 1,11 milioane lei la

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 5 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 4 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 4 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 4 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 7 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 6 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 6 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Infracțiunile pentru care românii sunt condamnați la închisoare. TOP 10 fapte penale

Ziare.com acum 4 ore
La nivel național, 44 de centre de detenție funcționează în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Peste 24.000 de cetățeni români, străini și apatrizi se află încarcerați în aceste închisori, potrivit datelor oficiale. Aproape

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 11 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Vremea

București
acum

16°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

12°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
vin.

7°/16°
Timisoara
acum

11°
mar.

11°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°
vin.

11°/16°