Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Indicatori, teste, repere clinice

Publicat in Viata Medicala, miercuri 20 februarie 2013 ·

În articolul ce deschide nr. 3/2012 al revistei Pneumologia, Cristian Didilescu, Gilda Popescu, Nicoleta Ciocan şi Horia Cocei atrag atenţia asupra mortalităţii prin tuberculoză în România, un marker al gravităţii endemiei. După atingerea celui mai scăzut nivel al ratei de mortalitate prin TB, 3,7‰oo în 1980 (830 de decese), au urmat câţiva ani cu mortalitate la valori mici, iar după 1985 s-a produs creşterea progresivă a acesteia, atingând 11,3‰oo (2.560 de decese) în 1995. Implementarea programelor de control al TB pe termen mediu, începând din 1997, a determinat scăderea mortalităţii prin tuberculoză, ajungând la 6,9‰oo în 2010. Mortalitatea standardizată prin TB în ţara noastră este de 6,6 ori mai mare decât media UE. În 2010, decesele au atins valoarea maximă la grupa de vârstă 45–54 de ani, fatalitatea prin TB a fost de 4,7%, iar letalitatea – 0,6%. O ţintă a Parteneriatului „Stop TB“ este reducerea în 2015 a ratei de deces la jumătate faţă de 1990, iar România este una din cele 18 ţări incluse în acest plan iniţiat de Biroul Regional OMS pentru Europa. Veronica Mănescu evidenţiază relevanţa testului de mers de şase minute (TM6) şi a dispneei măsurate pe scala modificată a Medical Research Council (mMRC) în evaluarea BPOC. Studiul prospectiv descriptiv derulat în perioada ianuarie 2008 – octombrie 2010 a cuprins 105 pacienţi cu vârste între 44 şi 65 de ani. Concluzie: gradul de dispnee apreciat prin scala mMRC permite evaluarea severităţii bolii şi a dizabilităţilor pacientului. TM6 permite evaluarea severităţii şi a prognosticului bolii prin distanţa parcursă, dar şi a toleranţei la efort, relevând gradul de handicap. Echinococoza pluriviscerală este definită ca prezenţa concomitentă sau succesivă a hidatidozei în mai mult de un organ. Ioana Cristina Negoescu, Ciprian Balca, Adrian Istrate, Olga Dănăilă, Cristian Paleru şi Ioan Cordoş descriu as

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, transportate la spital, starea lor nu e gravă

News.ro acum o ora
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Egiptul, anunț oficial privind plângerea împotriva Israelului pentru genocid la Curtea Internaţională de Justiţie depusă de Africa de Sud

Ziare.com acum 12 minute
Egiptul a anunţat oficial duminică, 12 mai, că va sprijini formal la Curtea Internaţională de Justiţie plângerea formulată de Africa de Sud împotriva Israelului pentru presupuse crime de genocid comise în războiul aflat în desfăşurare în Fâşia Gaza.

VIDEO Jerry Seinfeld, boicotat în semn de protest la ceremonia de absolvire de la Universitatea Duke

HotNews acum 35 minute
Zeci de studenţi au părăsit duminică ceremonia de absolvire a Universităţii Duke, iar unii au scandat "Palestina liberă" pentru a protesta faţă de invitatul evenimentului, nimeni altul decât comediantul Jerry Seinfeld, relatează Reuters. Jerry Seinf

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins!

Ziua Constanta acum 40 minute
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Când va avea loc turneul? Trophée Cla

Reacția dură a purtătorului de cuvânt al BOR la adresa câștigătorului Eurovision: ”Victoria lui Nemo, una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii

Ziare.com acum 5 ore
Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu reacționează dur faţă de câştigarea Eurovision de către interpretul Nemo, afirmând că ”victoria lui Nimeni (Nemo)” este ”una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminat

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 7 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

Mihai Leu, mesaj de pe patul de spital! Campionul la raliuri a fost transferat de urgență în București

Cancan acum 30 minute
În urmă cu 3 săptămâni, Mihai Leu a suferit o intervenție chirurgicală la un spital din Hunedoara. Ulterior, el a ajuns la Spitalul Fundeni din Capitală. Aici este monitorizat de medicul care l-a operat în urmă cu aproape 10 ani, atunci când a fost

Naţionala de handbal a României ratează calificarea la Campionatul Mondial

Mediafax acum 47 minute
Naţionala de handbal masculin a României a fost învinsă duminică de Cehia, la Brno, cu 29-20 (15-9), în manşa retur a barajului de calificare la Campionatul Mondial din 2025. În tur, în Baia Mare, România a învins Cehia cu 31-30. Ediţia din 2025 a C

Gabriela Firea, pe primul loc pe buletinul de vot la alegerile pentru Primăria Capitalei, în timp ce Nicuşor Dan se află pe poziţia 8 / Sebastian Burduja (PNL) şi Mihai Enache (AUR) /, pe locurile 2 şi 3, Diana Şoşoacă, pe 5, Piedone, pe 6

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea se va afla pe primul loc pe buletinul de vot la alegerile pentru Primăria Capitalei din 9 iunie, urmată de Sebastian Burduja (PNL) şi Mihai Enache (AUR). Nicuşor Dan, actualul primar, se află pe l

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 9 ore
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

Vremea

București
acum

13°
dum.

11°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/18°
Iasi
acum

15°
dum.

9°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/17°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
mar.

9°/13°
mie.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

10°/15°
lun.

5°/15°
mar.

6°/17°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

20°
dum.

12°/20°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

12°/20°