"Tsotsi" este un film care se pleacă spre o lume, Africa de Sud, unde turiştii ajung pe răspunderea lor, o lume care rareori se descoperă în cinematografie. Filmul ne poartă în apropierea "Tsotsi" este un film care se pleacă spre o lume, Africa de Sud, unde turiştii ajung pe răspunderea lor, o lume care rareori se descoperă în cinematografie. Filmul ne poartă în apropierea Johannesburgului, în orăşeul Soweto, un loc în care criminalitatea şi violenţa incontrolabilă constituie normalitatea celor care supravieţuiesc la voia întâmplării, de pe o zi pe alta. Modul realist în care este surprinsă viaţa cotidiană a acestui bidon-ville, localitate în care locuinţele sunt încropite din gunoaie, interpretarea foarte credibilă a actorilor, decorul în care pare că nu se intervine deloc din exterior, toate acestea acordă mult credit filmului.
Ceea ce ar putea părea superfluu este exagerarea intenţiilor moralizatoare. Mesajul este că încrederea nu trebuie pierdută că umanitatea e de găsit chiar şi printre cei mai corupţi. Finalul, foarte previzibil şi destul de lacrimogen rotunjeşte această direcţie prea evident susţinută, că lumea nu este pictată în alb şi negru, ci în tonuri de gri. "Tsotsi" se apropie vizual şi problematic de filmul "Ciudad de deus" ("Oraşul Îngerilor") din 2003, pe care nu reuşeşte să îl egaleze, după părerea mea, dar de care se apropie ca nivel al realizării şi interpretării. Diferenţa este în principal făcută de scenariu. Tsotsi (Presley Chweneyagae) este aşa cum se traduce numele lui, un "tâlhar", un tânăr şef de bandă care nu se gândeşte de două ori până să înjunghie un nevinovat în metrou pentru a-i fura portofelul. El este unul dintre miile de foşti copii ai străzii, dintre aceia care, la 10 ani, ţin deja o armă în mână şi nu se sfiesc să o folosească. Tsotsi a evoluat de la culcuşul încropit într-o ţeavă uriaşă, abandonată pe un câmp la co