Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Din fericire, / A fost vorba doar de-un exerciţiu

Publicat in Ziarul Vaii Jiului, joi 26 septembrie 2013 ·

Elevii Şcolii Generale I.D. Sîrbu Petrila au fost evacuaţi ieri, timp de o oră, de la cursuri, motivul fiind „un incendiu neaşteptat în clădire”.

Ieri, 26 septembrie 2013, elevii Şcolii Generale I.D. Sîrbu din Petrila au avut parte de o plăcută surpriză, beneficiind de o oră de recreere, începând cu orele 9:00. Ora liberă i-a fericit pe elevi, care au fost plăcut surprinşi. Totul s-a întâmplat din cauză că cei de la SVSU Petrila au dorit să efectueze un exerciţiu de evacuare în caz de incendiu, prin care să vadă în cât timp pot fi evacuaţi elevii şi cadrele didactice dacă, Doamne fereşte, evenimentul nedorit s-ar întâmpla.

Neculai Alexandrescu - şeful SVSU Petrila şi Lucian Belgiu - şeful FIPSA-SVSU Petrila au reuşit să evacueze şcoala în exact 3 minute şi 30 de secunde! Adică, cam cu 30 de secunde peste limita de 3 minute. Ceea ce nu-i mult, dar nici puţin, în caz de un incendiu serios acel jumătate de minut putând costa mult.

„Au participat un număr de 447 de elevi, de la clasele zero şi până la clasele a VIII-a, 13 cadre didactice şi doi directori de şcoală, precum şi 8 persoane auxiliare. Toţi au fost evacuaţi în 3 minute şi 30 de secunde, acţiunea durând în total aproximativ o oră, din cauza pregătirilor de dinaintea evacuării, a verificărilor documen­telor şi a încheierii procesului-verbal. Scopul acestor acţiuni este de a pregăti elevii şi cadrele didactice în vederea evacuării în caz de incendiu, perioada de evacuare optimă fiind între două minute jumătate şi trei. Dar, în general, suntem mulţumiţi de această acţiune şi cred că acele 30 de secunde se pot recupera la următoarea acţiune”, ne-a declarat Neculai Alexandrescu.

Astăzi, 27 septembrie 2013, acţiunea va fi repetată la Şcoala Generală. Nr. 6 din localitate, începând cu orele 10:00. Deci, nu intraţi în panică!

Elevii Şcolii Generale I.D. Sîrbu Petrila a

Articolul in Ziarul Vaii Jiului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden respinge drept ”scandalos” mandatul de arestare a lui Netanyahu cerut de procurorul Curţii Penale Internaţionale. CPI ”nu are jurisdicţie” în israel, apreciază Blinken

News.ro acum o ora
Preşedintele american Joe Biden respinge drept ”scandalos” mandatul de arestare cerut pe numele lui Benjamin Netanyahu de către procurorul general al Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan, care a anunţat luni că a depus o cerere în vederea e

Ajutorul occidental pentru Ucraina vine prea lent, susține Zelenski

Adevarul acum o ora
Aliaţilor occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat în exclusivitate luni pentru Reuters la Kiev.

Dinamo câştigă cu 2-0 prima manşă a barajului pentru menţinerea/promovarea în Superliga

Mediafax acum o ora
Ambele goluri au fost marcate în repriza secundă a meciului de pe Arena Naţională de Dennis Politic, în minutele 46 şi 73. Partida s-a terminat 2-0, iar meciul retur este programat peste o săptămână la Miercurea Ciuc. Învingătoarea dublei manşe va e

UPDATE - Incendiu, cu degajări mari de fum, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei/ Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei, manifestându-se cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat şi ulterior stins.

Paul al României nu se poate întoarce în țară. Instanţa din Malta a respins predarea lui

Wall-Street.ro acum 2 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat că instanţa din Malta a respins predarea lui Paul-Philippe în România, precizând că legislaţia Uniunii Europene în materia mandatului european de arestare "nu este aplicată corespunzător". "Hotărârea poa

Ucraina ar trebui să poată lovi Rusia cu armele livrate de Occident, susține șeful diplomației lituaniene

Adevarul acum o ora
Ucraina ar trebui să poată folosi armele livrate de ţările occidentale pentru a lovi Rusia, a declarat luni ministrul de externe lituanian Gabrielius Landsbergis, într-un interviu acordat canalului francez LCI, relatează AFP.

SUA transmit ”condoleanţe” după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi. Lloyd Austin estimează că decesul nu are un impact asupra securităţii în O.Mijlociu. Armata americană nu este implicată şi nu şi-a modificat poziţia

News.ro acum 2 ore
Statele Unite prezintă luni ”condoleanţe” în urma morţii preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, după o multiplicare a unor reacţii internaţionale, relatează AFP. ”Statele Unite îşi exprimă în mod oficial consoleanţele faţ

Alertă cu bombă la Patriarhia Română! Au intervenit forțele de intervnție

Ziua Constanta acum 2 ore
Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! La Catedrală și la sediul Patriarhiei Române, unde este și reș

Neil Lennon a fost numit în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid

Mediafax acum 6 ore
Neil Lennon, în vârstă de 52 de ani, a fost numit luni în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid, anunţă clubul de fotbal. „Îmi doresc să facem performanţă, acesta este obiectivul meu principal”, spune Lennon.

Putin a mai pus un economist la conducerea Ministerului Apărării. Încrederea președintelui rus în generali scade

Ziare.com acum 3 ore
Încă un general demis de Putin. Preşedintele rus l-a înlocuit pe ministrul adjunct al apărării Iuri Sadovenko cu Oleg Saveliev, ex-ministru adjunct al economiei, care până acum a lucrat ca auditor la Curtea de Conturi a Rusiei, conform unui decret p

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/23°
mar.

12°/24°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

19°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
joi

16°/25°
Constanta
acum

13°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/18°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

20°
lun.

15°/24°
mar.

14°/25°
mie.

15°/25°
joi

14°/20°