Multă vreme am crezut că cei de la Amnesty International fac o treabă serioasă. Mai ales pe vremea când mi se părea că ei denunţă cu curaj anumite stări de lucruri despre care noi nici măcar nu puteam să vorbim.

Între timp, am mai aflat cum stau lucrurile în domeniu şi cum se desfăşoară multe dintre aceste activităţi „independente”, dar finanţate din surse detectabile. Ca şi în cazul multor ecologişti, în spatele acestor instituţii se află forţe interesate ca anumite teme să capete o dezvoltare corespunzătoare. Dincolo, însă, de acest aspect, modul de lucru este, de regulă, unul care se bazează pe surse, nu neapărat autorizate.

Ca şi unele ONG-uri de pe la noi, Amnesty International se bazează pe ce scrie presa. Au acolo nişte băieţi care, cu foarfeca sau cu mouse-ul, adună citate, ştiri, informaţii, pe care apoi le plasează, cu glazura de rigoare, în raport.

Ce-au cules - în special din presa românească - cei de la Amnesty, pentru recentul raport? Nişte bazaconii: o dată chestia cu „ţiganca împuţită” a lui Băsescu, iar a doua oară neinspiratul banc al lui Cioroianu, cu infractorii - nu ţiganii - care ar trebui duşi pe undeva prin Egipt. Din aceste două anecdote, Amnesty trage concluzia că în România discriminarea se practică la cel mai înalt nivel! Nu contează că, în realitate, România este una dintre cele mai tolerante ţări, iar dacă e vorba de discriminare, avem de-aface cu una în defavoarea etniei române, sfidată sistematic de eşaloanele internaţionale ale rromilor, şi de cele naţionaliste ale maghiarilor, aflaţi de 10 ani, concomitent, şi la guvernare şi în opoziţie.

O altă gogoriţă a raportului o constituie cea cu „închisorile” volante ale CIA. Un europarlamentar dornic să-şi justifice calitatea, ne-a inclus pe o listă pe care n-a reuşit niciodată să o probeze. A elaborat şi el un raport plin de zvonuri şi de informaţii confidenţiale, ne