Cancerul este uneori considerat o boală a ţărilor bogate, dar este şi una dintre cauzele majore ale mor-bidităţii şi mortalităţii în cele sărace. Până la finele acestui deceniu, la nivel mondial aproximativ 150 de milioane de oameni vor suferi de cancer, iar 60% din ei vor locui în ţări în dezvoltare.
Deşi mai puţini oameni din aceste ţări trăiesc până la vârstele la care cancerul e întâlnit cel mai des, combinaţia dintre o nutriţie inadecvată, expunerea la virusuri şi toxine din mediu şi o paletă redusă de opţiuni de diagnosticare şi tratament duce la o creştere a incidenţei şi letalităţii cancerelor. Mulţi oameni din ţările sărace mor de cancere care în societăţi mai bogate ar putea fi prevenite ori tratate, însă mor la fel de mult şi de alte boli, de exemplu cele in-fecţioase. Ce poate şi trebuie făcut pentru a ieşi din această dilemă?
Margaret Chan, preşedintele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, şi Yukiya Amano, director al Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice (AIEA), notează într-un articol recent că în majoritatea cazurilor sistemele de sănătate din ţările în curs de dezvoltare sunt concepute pentru a face faţă bolilor infecţioase, mai puţin cancerului. Mi se pare o strategie raţională, dat fiind impactul puternic al infecţiilor, dar şi faptul că multe dintre ele pot fi prevenite şi tratate cu costuri relativ modeste.
Diagnosticarea şi tratamentul celor mai multe tipuri de cancer în ţările în curs de dezvoltare ar necesita investiţii descurajant de mari în infrastructură. Aşa cum subliniază Chan şi Amano, „în majoritatea lor, aceste ţări nu dispun de fondurile, echipamentul şi personalul calificat necesar asigurării îngrijirii de bază pentru pacienţii suferinzi de cancer. 30 de ţări - jumătate dintre ele în Africa - nu au nici măcar un singur aparat de radioterapie. Iar aceste ţări nu au în mod cert nici resursele financiare, nici