Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tot mai sus! Pandurii au urcat pe podium după 1-0 cu "U" Cluj

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 22 octombrie 2011 ·

"Pandurii" au mai făcut o victimă, "U" Cluj (1-0), şi continuă seria fantastică din acest sezon. Gorjenii sunt pe trei şi se uită de sus la granzii din Liga I.

La un an şi trei săptămâni după ce a plecat de la Tg. Jiu, Ionuţ Badea a revenit la locul faptei. Nu a făcut-o singur, ci împreună cu alţi patru fotbalişti care au jucat pentru gorjeni. De partea cealaltă, Lemnaru aştepta şi el revederea cu fosta sa echipă. N-a fost însă timp pentru prea multe amabilităţi. Aşa se întâmplă când joci pentru podiumul Ligii I şi pentru un loc în cartea de glorie a clubului, ambele formaţii traversând cel mai prolific start de sezon din istorie.

Ineditul derby a început avântat, cu gazdele la cârmă. Mai decişi ca niciodată să nu mai rateze încă o şansă de a urca pe podium, "pandurii" s-au aruncat spre poarta lui Popa. Formula încropită de Badea, fără Boştină, Niculescu sau Machado, se clatină serios la incursiunile lui Lemnaru sau Voiculeţ, dar Popa e la post.

Blestemul accidentărilor

Jocul curge în favoarea gorjenilor, dar blestemul accidentărilor îi loveşte din nou. După Băcilă şi Chiricheş, e rândul căpitanului Pintilii să cedeze şi "pandurii" se pierd cu firea. Vlad pasează aiurea, Cojocnean îi mulţumeşte şi pleacă nestingherit spre poartă, dar bara îl salvează pe Mingote.

Magie de la Voiculeţ

Nimic nu mai pare să meargă în favoarea gorjenilor, dar Voiculeţ inventează o pasă de geniu pentru Lemnaru, care e luat pe sus în careu. Vranjes "arestează" mingea, pentru a fi sigur că nu ratează şansa să se răzbune pe Badea, în al cărui mandat era spectator de lux, şi ridică tribunele în picioare. Badea "aruncă" în luptă artileria grea, dar e prea târziu, mai ales că Bazzi e eliminat, iar Achim vede şi el roşu la o fază la care Colţescu a rămas repetent, dictând penalty. A ratat Vranjes, însă Pandurii continuă seria fantastică din a

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premieră SGR la East European Comic Con: prima colectare automată în cadrul unui eveniment de amploare

Gandul acum o ora
RetuRO, alături de organizatorul evenimentului, de TOMRA și Jerry’s Pizza, a organizat prima colectare automată a ambalajelor SGR în cadrul unui eveniment de mari dimensiuni, la East European Comic Con, desfășurat în perioada 19 – 21 aprilie la Rome

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 4 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Mișcarea pentru Devoltarea Moldovei cere demisia lui Marcel Ciolacu pentru afirmația „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”

HotNews acum o ora
„Pentru jigniri la adresa locuitorilor regiunii Moldova, premierul Marcel Ciolacu trebuie să demisioneze!”, este solicitarea fermă făcută vineri, 26 aprilie, de către Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei, o asociație civică din Iași care militează c

3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății! (MINUTĂ)

Ziua Constanta acum 2 ore
Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății și fost manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș, a fost condamnată de Tribunalul Cluj la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în regim privat

VIDEO Ciolacu, despre strada surpată la Slănic: „Ce vreţi să fac? Să ştiu unde s-au făcut drumurile peste mine?”

HotNews acum 2 ore
​Prim-ministrul Marcel Ciolacu a dat de înțeles vineri că strada din Slănic s-a surpat din cauză că a fost construit peste o mină, dar că statul român a intervenit imediat. Totodată, premierul a părut deranjat de întrebare: „Ce vreţi să fac? Să ştiu

Acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene în judeţul Caraş-Severin / Fechet: Suntem datori să identificăm soluţii pentru protejarea naturii şi a umanităţii

News.ro acum o ora
Ministerul Mediului a emis, vineri, acorduri de mediu pentru patru aprcuri eoliene, cu un total de 81 de turbine, în judeţul Caraş-Severin. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, apreciază că, având în vedere schimbările climatice, ”suntem datori să ide

[VIDEO] Ciolacu: Sunt bani de salarii, pensii și pentru profesori

Wall-Street.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul are toţi banii necesari pentru a plăti pensiile şi salariile, inclusiv pentru profesori. "Sunt toţi banii, măsuraţi (...). Luni de dimineaţă, periodic, am cu domnul ministru, cu vicepremierii... Repet,

Păcănelele, greu de „ucis”! USR acuză PSD că a minţit când a promis eliminarea lor până la finalul lunii

Mediafax acum 24 minute
Legea iniţiată de pesedistul Alfred Simonis, cea care impune scoaterea păcănelelor din localităţile cu o populaţie mai mică de 15.000 de locuitori, ar fi trebuit să intre în vigoare pe 28 aprilie. ONJN a publicat astăzi o prevedere care spune că tre

Compania de distribuţie şi logistică Aquila a preluat distribuitorul Parmafood

News.ro acum 41 minute
Compania de distribuţie şi logistică Aquila a anunţat vineri că a finalizat tranzacţia pentru achiziţionarea a 100% din părţile sociale ale companiilor Parmafood Group Distribution SRL şi Parmafood Trading SRL. ”Aquila (simbol bursier AQ), lider în

Regele Charles e din ce în ce mai rău, după ce s-a aflat că suferă de cancer. Care este starea lui de sănătate!

Gandul acum 3 ore
Familia regală britanică trece printr-o perioadă delicată! Regele Charles, cât și nora lui, Kate Middleton au fost diagnosticați cu cancer. În prezent, cei doi urmează tratamente pentru a scăpa de această boală necruțătoare. Din păcate, starea monar

Vremea

București
acum

18°
vin.

9°/18°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

14°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

4°/16°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

18°
vin.

5°/18°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°