Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Viitorul lui Mutu, în mâinile judecătorilor

Publicat in Adevarul, duminică 18 aprilie 2010 ·

„Briliantul“ îşi va afla azi perioada de suspendare. Procesul, care se va desfăşura la Roma, va începe la ora 11.30. Decizia judecătorilor va fi irevocabilă în Italia. Procurorii Agenţiei Italiene Antidoping au solicitat o suspendare de un an a lui Adi Mutu, însă avocaţii românului speră ca sancţiunea să fie de cel mult şapte-opt luni.

După 81 de zile de aştep-tare, cazul „Sibutramina" a ajuns la final. Atacantul Fiorentinei a fost descoperit cu substanţe interzise în corp la 28 ianuarie 2010, fiind suspendat imediat din toate competiţiile. Au urmat audierile preliminarii şi adunarea probelor, Mutu bazân-du-şi apărarea pe faptul că a fost de bună-credinţă şi că nu cunoştea efectul nociv al pastilelor pe care le-a luat. „Un an în afara terenului!", au cerut procurorii antidoping italieni, fără să ia în calcul precedentul „Chelsea".

Practic, pornind de la aceas-tă propunere se vor derula audierile finale de astăzi, programate în jurul prânzului în Sala Campionilor din Palatul Bonifati (n.r.: din cadrul Comitetului Olimpic Italian de la Roma). Evident, avocaţii „Briliantului" nu au renunţat să spere într-o pedeapsă de câteva luni, care să-i permită lui Mutu reluarea cât mai rapidă a activităţii sportive.

„Viitorul său depinde de perioada de suspendare", au spus apropiaţii fotbalistului, inclusiv impresarii Giovani şi Victor Becali. Decizia judecătorilor va fi irevocabilă în Italia, singura instanţă de apel fiind Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.

Varianta optimistă: şapte luni

Cum perioada de suspendare se va calcula începând cu data de 28 ianuarie 2010, Mutu va putea să joace din nou într-un meci oficial la finalul lunii august, adică exact atunci când este programat startul unei noi ediţii din campionatul Italiei.

În acest caz, Fiorentina are două variante: de a-l păstra pe român în lot sau de a accepta în vară o of

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Poliţişti de frontieră înjunghiaţi de traficanţii de migranţi/ Au fost trase 13 focuri de armă / A fost prins un bărbat care făcea parte din grupul de călăuze / Agenţii au fost externaţi din spital

News.ro acum 28 minute
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

Noua centrală de la Mintia, din Hunedoara, a primit acordul de mediu. Când va fi gata proiectul și câtă energie electrică va produce

Ziare.com acum 30 minute
Cel mai mare obiectiv industrial din România, noua Centrală de la Mintia, din Hunedoara, a primit acord de Mediu, anunţă Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului. Datorită capacităţii de producţie de 1.700 de MW, acest proiect este catalogat drep

A început deszăpezirea pe Transfăgărăşan. Iată când ar putea va fi deschis drumul

Mediafax acum o ora
Potrivit DRDP Braşov, se lucrează în zonele în care nu există risc de avalanşă. „Am început deszăpezirea Transfăgărăşanului! Deocamdată lucrăm în zonele în care nu există risc de avalanşă şi doar atunci când condiţiile meteo permit intervenţia în si

De ce se sărbătorește Ziua internațională a muncii pe data de 1 Mai. Ce evenimente tragice sunt marcate cu ocazia acestei zile

Ziare.com acum 5 ore
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua internaţională a muncii, Ziua muncii sau Ziua internaţională a muncitorilor, care reprezintă un omagiu adus muncitorilor şi mişcărilor muncitoreşti din întreaga lume pentru lupta lor istorică în vederea obţ

UPDATE - Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară / Reacţia ministrului Justiţiei - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

Polițiștii din Suceava s-au rugat de un șofer suspectat că a omorât un om cu mașina să se predea. „Vino și deschide poarta”

Adevarul acum 2 ore
Oamenii legii i-au cerut șoferului suspectat că a omorât un om și a fugit de la locul faptei să se predea. Bărbatul a acroșat cu mașina un pieton și s-a baricadat în casa sa la câteva sute de metri de locul accidentului.

Colegiul Medicilor din Bucureşti prezintă miercuri concluziile anchetei la Spitalul Pantelimon din Capitală

News.ro acum 6 ore
Colegiul Medicilor din Bucureşti prezintă miercuri concluziile anchetei la Spitalul Pantelimon din Capitală, privind acuzaîiile de administrare necorespunzătoare a unui medicament în Secţia ATI, ceea ce a dus la decesul a 17 pacienţi în patru zile.

Răsturnare de situație. Diana Șoșoacă intră în cursa pentru Primăria Capitalei

HotNews acum 2 ore
Senatoarea Diana Șoșoacă a intrat oficial în curas pentru alegerile pentru Primăria Capitalei, după ce Biroul Electoral al Municipiul Bucureşti a decis admiterea candidaturii preşedintei a partidul S.O.S. România Dianei . Senatoarea a depus, marţi,

Colegiul Medicilor, despre ancheta de la Spitalul Pantelimon din Capitală: În toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere de la protocoale sau că cineva ar fi făcut un act deliberat

News.ro acum 2 ore
Reprezentanţii Colegiul Medicilor din Bucureşti au prezentat, miercuri, rezultatul anchetei de la Spitalul Pantelimon din Capitală şi au precizat că în toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere de

Ce pensie va avea Klaus Iohannis. „Are 42 de ani de muncă și 10 de președinție”

Adevarul acum 4 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială.

Vremea

București
acum

21°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/23°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

8°/22°
joi

9°/20°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

13°/20°
vin.

12°/16°
sâm.

9°/22°