Trei bărbaţi şi trei femei, unii cu experienţă vastă, alţii începători, vor încerca să descopere misterele de pe „Marte“. O echipă de şase cercetători români va participa, pentru prima dată, la o misiune „marţiană“. Ei nu vor ajunge însă pe Planeta Roşie, ci într-un habitat simulat: Mars Desert Research Station - Staţiunea de Cercetări Marţiene din Platoul Colorado, SUA.
Misiunea este o simulare, dar nu este nici pe departe o joacă. Timp de două săptămâni, între 14 şi 29 ianuarie, ei se vor comporta ca şi cum s-ar afla pe Planeta Roşie. Membrii echipajului vor scrie zilnic pentru „Adevărul" un jurnal de bord în care îşi vor povesti experienţele „marţiene".
Mezina echipei are doar 25 de ani, dar îşi cunoaşte bine rolul: este biologul misiunii. O misiune care îi va pune la încercare pe şase dintre cei mai cunoscuţi cercetători români în domeniul astronomic. Cel mai vârstnic membru al echipajului are 37 de ani.
1 Virgiliu Pop
Comandantul misiunii. Are 36 de ani şi lucrează la Agenţia Spaţială Română pe post de cercetător ştiinţific în domeniile dreptului şi politicilor spaţiale. Pe lângă aceasta, Virgiliu coordonează activităţi educative şi de popularizare a spaţiului, cum ar fi Săptămâna Mondială a Spaţiului Cosmic. Este absolvent de drept şi are masterat şi studii doctorale în acelaşi domeniu. În 2007, a absolvit programul de vară al International Space University (ISU), la Beijing, China.
Expertiza lui Virgiliu a fost solicitată deseori de mass-media naţională şi internaţională, aşa că numele lui a apărut în „New York Times Magazine", „Science et Vie", „New Scientist", la BBC şi pe Space.com.
2 Haritina „Hari" Mogoşanu
Ofiţerul responsabil cu biosecuritatea şi sera hidroponică, astronom. Are 37 de ani si este specialistă în managementul mediului înconjurător, fiind angajată în cadrul Direcţiei de biosecurita