Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Loteria admiterii: toţi caută licee de elită

Publicat in Adevarul, luni 21 iunie 2010 ·

Mulţi dintre elevii care au completat foile de înscriere vor să intre la liceele unde se învaţă foarte bine pentru că astfel au mai multe oportunităţi de angajare în viitor. Elevii de gimnaziu mai au două zile la dispoziţie pentru a se înscrie la liceul dorit. Cei mai mulţi au depus deja fişele de admitere.

Emoţiile admiterii se apropie de final. În doar câteva zile, pe 2 iulie, fiecare dintre elevi va afla dacă a trecut cu bine sau nu de primul examen important din viaţă, dacă a reuşit sau nu să intre în şcoala dorită. Odată ce Ministerul Educaţiei şi fiecare şcoală în parte vor face publice rezultatele admiterii computerizate, candidaţii trebuie să confirme, împreună cu părinţii, locul ocupat.

Cele mai mari emoţii pentru ocuparea unui loc la liceu îl vor avea elevii care au concurat pentru un loc în liceele din Capitală. „Ca să fie siguri că sosesc la timp, părinţii din provincie au venit cu fişele deja completate. A trebuit să vedem apoi dacă au completat bine codurile", spune Victoria Nicolae, preşedinta comisiei de la „Sfinţii Voievozi".

Unii dintre elevii din provincie care vor să înveţe în Capitală au note foarte mari. "Sunt foarte mulţi elevi cu medii mari. Şi mă refer aici la medii peste 9. Este un elev din Vrancea cu media de admitere 9.99 sau unul din Buzău cu 9.59. De asemenea, sunt foarte bune rezultatele elevilor din Teleorman. Toţi se prezintă la la înscriere cu o medie de admitere peste 9", explică Ştefan Pacearcă. El mai spune că, în acest an, înscrierea este mai uşoară, pentru că nu mai există şcoli de artă şi meserii şi atunci opţiunile sunt mai uşor de realizat.

Părinţii elevilor din ţară justifică interesul pentru liceele din Capitală prin faptul că aici sunt mai multe oportunităţi de angajare după absolvire. „La prima opţiune am pus specializarea de turism şi alimentaţie de la Colegiul Economic Hermes, pentru că fiicei mel

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 56 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 25 minute
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Rezervele valutare la BNR au scăzut în aprilie cu 1,7 mld. euro

Mediafax acum o ora
În cursul lunii aprilie au intrat la BNR 1,33 mld. euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor şi altele, anunţă Ziarul Financiar. În paralel

Premierul Marcel Ciolacu: Le transmit tuturor tinerilor acest mesaj simplu şi clar: Nu conduceţi dacă aţi consumat alcool sau droguri şi nu-i lăsaţi nici pe cei ce lângă voi să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice!

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu le transmite joi tuturor tinerilor mesajul să nu conducă dacă au consumat alcool sau droguri şi să nu îi lase nici pe cei ce lângă ei să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice. ”Ziua Tineretului trebuie să fie un

Nouă candidați s-au înscris oficial în cursa pentru Primăria Capitalei. Cine sunt

Adevarul acum 2 ore
Nouă candidaţi au intrat în cursa electorală pentru Primăria Generală a Capitalei, la alegerile din 9 iunie, după ce Biroul Electoral al Municipiului București le-a admis dosarele. 

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 2 ore
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Bebelușul de două luni, bătut cu bestialitate de mama cadru militar, se însănătoșește: „E o luptătoare!”

Adevarul acum 40 minute
Un incident revoltător s-a petrecut la jumătatea lunii aprilie. Un bebeluș de doar două luni a fost bătut cu sălbăticie de cea care i-a dat viață. Femeia, angajată la o unitate militară din Capitală, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile.

Un clip viral cu Robert de Niro în care strigă la manifestanţi anti-Israel este, de fapt, o repetiție pentru un serial Netflix

HotNews acum 21 minute
O înregistrare video cu Robert de Niro strigând la demonstranţi a devenit virală pe internet și a fost interpretată pe reţelele de socializare ca fiind o manifestare a actorului american de susţinere a Israelului este, de fapt, o repetiţie pentru fi

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Centrele de Relații cu Utilizatorii ale Distribuție Energie Electrică România vor fi închise în 3, 6 și 7 mai 2024

Tribuna acum 45 minute
Centrele de Relații cu Utilizatorii ale Distribuție Energie Electrică Romania – DEER nu vor avea program de lucru cu publicul în datele de 03 și 06 mai 2024, zile nelucrătoare la nivel național, dar și în 07 mai, zi liberă pentru angajații companiei

Vremea

București
acum

18°
joi

12°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°