Camelia Şucu (foto), recunoscută drept una dintre cele mai bogate femei din România, spune că vrea să facă o adevărată "bursă" de mărfuri în zona de sud a Bucureştiului, unde pe o suprafaţă de 9,5 hectare se întinde cea mai nouă investiţie a sa, Piaţa de Gros. Ea a decis să intre în afaceri cu administrare de pieţe, după investiţiile în mobilă şi terenuri, care au transformat-o într-un nume sinonim cu luxul în România. Pentru a dezvolta proiectul Piaţa de Gros, Camelia Şucu se gândeşte să pună la punct un sistem logistic de colectare a fructelor, legumelor şi produselor animaliere, iar astfel super şi hipermarketurile să cumpere produse româneşti de aici. Pe de altă parte, proiectul ar putea deveni chiar şi un "obiectiv turistic". "În alte state ca de exemplu Spania, Piaţa de Gros este obiectiv turistic. De ce nu aş putea şi eu?", spune Camelia Şucu, care a plătit 4,5 milioane de euro la lichidare pentru a dobândi controlul acestei zone. Medic de profesie, Camelia Şucu, 45 de ani, a pornit alături de fostul soţ Dan Şucu afacerile în domeniul mobilei, la începutul anilor '90, iar în 2007 ei şi-au împărţit afacerile în urma divorţului. Ea a căpătat controlul retailerului de mobilă de lux Class Living, dar şi aproape 40 milioane de euro pentru acţiunile de la Mobexpert. Ioana David
Camelia Şucu (foto), recunoscută drept una dintre cele mai bogate femei din România, spune că vrea să facă o adevărată "bursă" de mărfuri în zona de sud a Bucureştiului, unde pe o suprafaţă de 9,5 hectare se întinde cea mai nouă investiţie a sa, Piaţa de Gros. Ea a decis să intre în afaceri cu administrare de pieţe, după investiţiile în mobilă şi terenuri, care au transformat-o într-un nume sinonim cu luxul în România. Pentru a dezvolta proiectul Piaţa de Gros, Camelia Şucu se gândeşte să pună la punct un sistem logistic de colectare a fructelor, legumelor şi produselor animaliere,