Sucevenii se plâng de faptul că lucrătorii nu şi-au făcut treaba cum trebuie
Locuitorii unui bloc din cartierul sucevean Burdujeni aproape că nu mai pot sta în casă de miros.
Lucrările la desfundarea unui canal din apropiere le-a făcut necazuri foarte mari, deoarece toată apa şi mâlul urât mirositor a fost aruncat lângă bloc, în loc să fie dus în câmp ori vărsat în alt canal.
Din cauza dezinteresului lucrătorilor, care nu au luat nici o măsură, deşi locuitorii blocului 70 li s-au plâns în numeroase rânduri, apa s-a infiltrat la subsolul clădirii.
Cei mai revoltaţi sunt locuitorii de la parter, deoarece mirosul le intră până în casă. “Le-am spus să pună furtunul în alt canal, însă s-au făcut că nu aud, abia spre final au descoperit că la câţiva metri se afla unul.
A fost însă prea târziu, apa bălteşte şi miroase îngrozitor”, a spus Vasile Necula, locuitor pe strada Cuza Vodă.
Viceprimarul, Viorel Seredenciuc le-a promis locuitorilor că va obliga firma să cureţe terenul de mizerii, până atunci aceştia trebuie să suporte mirosul bălţii ce se întinde pe cîţiva metri pătraţi.