Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A murit poeta, eseista şi traducătoarea Irina Mavrodin

Publicat in Romania Libera, marți 22 mai 2012 ·

Poeta eseista şi traducătoare Irina Mavrodin (născută la 12 iunie 1929) a murit în data de 22 mai 2012, din cauze necunoscute încă. Fost profesor de literatură franceză la Universitatea din Bucureşti, traducătoare de limba franceză, poetă şi eseistă, irina Mavrodin a tradus ciclul de romane "În căutarea timpului pierdut" de Marcel Proust, potrivit Observatorul Cultural, citat de Realitatea.net.

Volume de poezii: Poeme, Cartea Românească, 1970; Reci limpezi cuvinte, Cartea Românească, 1971; Copac înflorit, Cartea Românească, 1978; Picătura de ploaie, Cartea Românească, 1987; Vocile, Cartea Românească, 1998, Premiul Uniunii Scriitorilor; Punere în abis, Editura Eminescu, 2000.

Studii critice: Spaţiul continuu, Univers, 1972; Romanul poetic, Univers, 1977; Poussin. Praxis şi metoda, Meridiane, 1981; Modernii, precursori ai clasicilor, Dacia, 1981; Poietica şi poetica, Univers, 1982; ediţia a II-a, Scrisul Românesc, 1998;Stendhal. Scriitura şi cunoastere, Albatros, 1985; Punctul central, Eminescu, 1986; Mâna care scrie: Spre o poietică a hazardului,, Eminescu, 1994, Premiul Uniunii Scriitorilor, Premiul Academiei Române; Uimire şi poiesis, Scrisul Românesc, 1999; Cvadratura cercului, Eminescu, 2001.

Poeta eseista şi traducătoare Irina Mavrodin (născută la 12 iunie 1929) a murit în data de 22 mai 2012, din cauze necunoscute încă. Fost profesor de literatură franceză la Universitatea din Bucureşti, traducătoare de limba franceză, poetă şi eseistă, irina Mavrodin a tradus ciclul de romane "În căutarea timpului pierdut" de Marcel Proust, potrivit Observatorul Cultural, citat de Realitatea.net.

Volume de poezii: Poeme, Cartea Românească, 1970; Reci limpezi cuvinte, Cartea Românească, 1971; Copac înflorit, Cartea Românească, 1978; Picătura de ploaie, Cartea Românească, 1987; Vocile, Cartea Românească, 1998, Premiul Uniunii Scrii

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski l-a destituit pe șeful propriei securități, după tentativa eşuată de asasinare

Ziare.com acum 32 minute
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful Administraţiei Securităţii de Stat (UDO) Serghii Rud, grup considerat responsabil de o tentativă de asasinat eşuată care l-a vizat pe şeful statului săptâmâna aceasta, relateaz

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 21 minute
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 44 minute
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 2 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 54 minute
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Rafila: Nicidecum nu putem discuta de o infectare a lui Florin Piersic în cursul procedurilor medicale

Adevarul acum 36 minute
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi seara, la Digi 24, că nicidecum nu se poate vorbi despre o infectare a actorului Florin Piersic în cursul procedurilor medicale.

Ferrari făcut praf într-un accident rutier, între Turda și Cluj. Două persoane au fost rănite

Adevarul acum o ora
Un grav eveniment rutier produs joi, 9 mai, în localitatea Copăceni, între Turda și Cluj, s-a soldat cu rănirea a două persoane. Un singur autoturism a fost implicat în acest accident, fiind vorba despre un Ferrari.

Klaus Iohannis s-a întâlnit la Washington cu președintele Camerei Reprezentanților din cadrul Congresului SUA

Adevarul acum 58 minute
Cu ocazia vizitei de lucru în Statele Unite ale Americii, președintele României, Klaus Iohannis, s-a întâlnit joi, 9 mai, la Washington, cu președintele Camerei Reprezentanților din cadrul Congresului SUA, Mike Johnson.

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Laurenţiu Reghecampf a reclamat că i-au dispărut un bolid de lux și o ambarcațiune în valoare de 400.000 de euro

Adevarul acum 50 minute
Laurenţiu Reghecampf a făcut plângere la poliție după ce i-au dispărut un bolid de lux și o ambarcațiune din Snagov, potrivit surselor Știrilor ProTV.

Vremea

București
acum

13°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/17°
Iasi
acum

14°
joi

11°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/18°
dum.

10°/15°
Timisoara
acum

16°
joi

11°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°